Atunci când se produce o tragedie, opinia publică și mass-media tind adesea să caute un vinovat, un eveniment declanșator care să ofere o explicație rapidă: o pierdere la jocurile de noroc, un divorț dureros sau o boală grea. Cu toate acestea, știința din spatele psihologiei și a investigației profilului psihologic ne arată că mintea umană nu funcționează liniar.
La conferința de criminalistică și psihologie judiciară desfășurată în România în luna iunie a acestui an, dr. Mirco Turco, un renumit psiholog și profiler italian, a prezentat o paradigmă revoluționară asupra structurii factorilor care conduc la suicid. Teza sa centrală este: nicio cauză nu acționează singură, ci întotdeauna în comorbiditate. Mai mult, analiza sa stabilește o ierarhie precisă a factorilor de risc.
Teoria comorbidității: De ce nu există o cauză unică pentru gesturile extreme
Principiul explicat de dr. Mirco Turco la conferința din România este imposibilitatea ca o singură problemă de viață sau o singură tulburare să determine actul sinuciderii. Complexitatea psihicului uman are o interacțiune de mai mulți factori pentru ca mecanismele de autoconservare să fie complet anulate.
Dr. Mirco Turco „a încercat să explice că niciuna dintre următoarele cauze pe care să le enumăr nu pot fi de sine stătătoare cauzatoare de suicid, ci în comorbiditate cu altele, adică în asociere cu altele”, explică psihologul clinician Robert Petrache la DC News.
Pentru a exemplifica această dinamică a comorbidității, expertul analizează impactul unor evenimente majore din viață, cum ar fi divorțul. Un divorț în sine, deși este un eveniment extrem de stresant și dureros, nu are capacitatea de a determina o persoană să apeleze la un gest extrem dacă nu este asociat cu alte prăbușiri pe plan personal, social sau psihologic.
„De exemplu, hai să spunem divorțul. Divorțul el ca problemă de sine stătătoare nu e o problemă cauzatoare de suicid, dar se poate duce în direcția în care îți pierzi jobul, da, îți pierzi sensul în societate, suferi de depresie generalizată, de anxietate și totul se agravează”, susține Petrache. „De asta cauzele vin în comorbiditate și niciodată nu sunt de sine stătătoare și aproape niciodată nu se poate apela la suicid dintr-una dintre singurele aceste cauze, ci împreună”.
Astfel, suicidul este descris ca un efect de domino: divorțul destabilizează individul, ceea ce poate duce la degradarea performanței profesionale și pierderea locului de muncă. Această pierdere atrage după sine izolarea și pierderea utilității sociale, stări care hrănesc o depresie clinică latentă sau o anxietate severă. Abia această rețea toxică de comorbidități cumulate conduce la prăbușirea totală a speranței.
Ierarhia factorilor de risc
Psihologul conturează o ierarhie a factorilor care favorizează sau determină comportamentul suicidar atunci când acționează în comorbiditate.
Bolile psihice și suferințele psihologice severe. Acestea reprezintă nucleul principal de risc. „Pe primul loc ar fi cazul în care cei care comit suicidul o fac pe fondul unor suferințe ale unor boli psihice. Că vorbim de tulburare de personalitate accentuată, că vorbim de tulburare bipolară, depresie, anxietate, ăsta reprezintă prima cauză”, susține Petrache.
Inadecvarea socială. Sentimentul de excludere și lipsă de apartenență este considerat al doilea cel mai periculos factor.
„A doua cauză și poate nu în ordinea asta, dar cauză la fel de importantă este inadecvarea socială. Oamenii tind să nu se mai simtă acceptați social în grupurile de suport pe care ei le aleg”, explică psihologul.
Bolile cronice și somatice. Suferința fizică prelungită care degradează calitatea vieții. „O altă cauză o reprezintă bolile cronice și faptul că pot deriva din aceste boli cronice alte tipuri de boli somatice”, spune psihologul clinician Robert Petrache.
Abuzul de substanțe și alcool. O problemă frecventă care reduce inhibiția și amplifică impulsivitatea. „O altă cauză ar fi abuzul de substanțe și alcool care într-adevăr este destul de des întâlnit”, adaugă psihologul.
Accesul facil la mijloace letale. „Vorbim de accesul facil care favorizează suicidul cum ar fi arme și fel de fel de tipuri de mijloace”, potrivit lui Petrache.
Divorțul. Evenimentul de viață care destructurează nucleul familial și suportul emoțional primar. „Vorbim după de divorț. Divorțul reprezintă și ăsta o mare cauză...”, spune expertul.
Dependențele (în special jocurile de noroc): Plasate în mod surprinzător la baza acestei piramide a riscului.
„Pe ultimul loc vorbim de dependențe. Și aici cu precădere se pune în discuție și s-a pus în discuție în această conferință și dependența de jocurile de noroc”, susține Petrache.
De ce adicția de jocuri de noroc reprezintă, de fapt, o „speranță”
Una dintre cele mai surprinzătoare și contra-intuitive concluzii ale conferinței din România se referă la rolul dependenței de jocurile de noroc în ecuația suicidului. Deși publicul asociază frecvent pierderile masive de bani la jocurile de noroc cu decizia de a pune capăt zilelor, statisticile și analizele clinice contrazic această ipoteză ca fiind o cauză singulară.
„Paradoxal, jocurile de noroc reprezintă cauza cea mai redusă sau aproape inexistentă cauzatoare de suicid”, dezvăluie Petrache. „De ce? Pentru că jocul de noroc nu începe ca o problemă, dependența de jocul de noroc începe ca o soluție. Cel care apelează la jocurile de noroc caută o soluție, o speranță de îmbunătățire a vieții”.
Din punct de vedere psihologic, mecanismul de menținere a dependenței de jocuri de noroc se bazează pe o proiecție constantă în viitor, pe iluzia unui câștig iminent care va rezolva toate problemele. Această structură mentală acționează, în mod bizar, ca un factor de protecție împotriva deznădejdii absolute care caracterizează suicidul.
„Și de asta pe tot parcursul dependenței acesteia de joc de noroc el reprezintă o soluție și este aproape imposibil ca atunci când există o speranță, o soluție, să mergi în direcția suicidului. În cazul celorlalte nu există nicio speranță”, spune Petrache.
Spre deosebire de inadecvarea socială, unde individul se simte respins gradual de către cei din jur și ajunge să creadă sau să vadă că este complet exclus fără nicio cale de scăpare, sau de depresia clinică, anxietatea și tulburarea bipolară, unde speranța este complet absentă din tabloul clinic, jucătorul de noroc trăiește într-o stare de excitație cognitivă alimentată de iluzia salvării, explică psihologul.
Cercetările dr. Mirco Turco, redate și în studiile de specialitate, confirmă această poziționare la baza ierarhiei.
„Jocurile de noroc ocupă ultimul loc între factorii care pot duce la suicid și sunt întotdeauna asociate cu alte situații, cum ar fi boli grave, tulburări de personalitate sau crize economice grave. Jocul de noroc reprezintă o tulburare comportamentală și, prin urmare, se plasează pe ultimul loc împreună cu celelalte tulburări și dependențe comportamentale în ierarhia factorilor ce pot duce la suicid”, spune psihologul clinician dr. Mirco Turco la DC News.