DCNews › Politica › Guvern › Avertismentul lui Nicușor Dan, „tradus” de Bogdan Chirieac: Ce riscuri financiare pândesc România în următorii ani

Avertismentul lui Nicușor Dan, „tradus” de Bogdan Chirieac: Ce riscuri financiare pândesc România în următorii ani

Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: George Călin / Inquam

Dacă nu se va mai putea împrumuta de pe piețele financiare, România ar putea ajunge în situația de a cere ajutorul Fondului Monetar Internațional (FMI). Bogdan Chirieac a spus că, într-un astfel de caz, românii se vor confrunta cu taxe și impozite mai mari, concedieri la stat și o mulțime de alte măsuri dure, așa cum s-a întâmplat în 2010.

Întrebat dacă situația economică a României este atât de gravă încât țara să ajungă la mâna Fondului Monetar Internațional (FMI), analistul politic Bogdan Chirieac a răspuns că România are datorii uriașe de acoperit, iar dacă nu se va mai putea împrumuta de pe piețele financiare și va apela la FMI, țara va trebui să accepte condiții mult mai dure: taxe mai mari, concedieri la stat și măsuri grele pentru companii. 

„Unul dintre motivele pentru care președintele a ieșit aseară în conferința-maraton a fost să arate situația economică gravă în care se află România și că orice promisiuni care se fac politicianist, în acest moment, nu au susținere în bugetul țării.

Ne-a spus foarte clar! Sunt 130 de miliarde de lei de acoperit, 25-26 de miliarde de euro de acoperit în acest an, dintre care 30 de miliarde - atât a spus dânsul, dar cred că sunt mai multe, 60 de miliarde - sunt dobânzi la datoriile făcute până acum.

A descris foarte clar situația! Dacă vine FMI - și FMI vine atunci când nu te mai împrumută nimeni, te împrumută FMI-ul - condițiile vor fi mult mai dure. Adică vor fi în mod real majorări de taxe și impozite, datul de oameni afară de la stat, condiții mult mai dificile pentru companii, fără de care nu poți ieși din criză”, a spus Bogdan Chirieac. 

„Nu vrei să-și mai pună agențiile de rating guvernul? Nu te mai împrumuta!”

Analistul politic a amintit de măsurile de austeritate din 2010 și a spus că împrumuturile excesive ale guvernelor din ultimii ani au adus România în situația economică de astăzi.

El a criticat guvernarea lui Ilie Bolojan, pe care o consideră responsabilă pentru agravarea problemelor economice ale țării. 

„Am uitat ce s-a întâmplat în 2010, în România? Noroc că în 2012 a venit Victor Ponta și a reușit să echilibreze bugetul țării și am trecut pe creștere economică, dar, știți bine, reducere cu 25% a anvelopei salariale în România și a pensiilor. Cu asta ne-am confruntat. Să ne aducem aminte ce s-a întâmplat atunci. Au trecut doar 16 ani totuși. Chiar s-a uitat ce a fost?

Președintele din această cauză a ieșit, ca să ne explice situația reală, inclusiv cu partide politice, inclusiv cu agențiile de rating.

Zice: „Dar agențiile de rating ne pun nouă guvernul”? Păi dacă guvernele s-au împrumutat dincolo de orice limită, sigur că da, îți pun și guvernul! Vorbim foarte dur și foarte realist. Da! Nu vrei să-și mai pună agențiile de rating guvernul? Nu te mai împrumuta! Întinde-te cât îți e plapuma. Ca să nu ne mai jucăm de-a suveraniștii și să nu ne mai jucăm că „domne, țărișoara”, că „noi cu mușchii noștri” și cu „dacii liberi”... Trebuie să trăim în lumea reală. Ești dator vândut!

Guvernele României din ultimii mulți ani au îndatorat țara dincolo de poate, iar cireașa de pe colivă a fost domnul Ilie Bolojan și guvernarea sa de un an și jumătate care aproape ne-a adus în sapă de lemn. Ăsta este adevărul!”, a spus Bogdan Chirieac la România TV. 

Citește mai multe din Guvern
Citește mai multe din Guvern