Amenzi pentru cei care traversează strada cu ochii în telefon

Orașul Honolulu din statul american Hawaii nu mai glumește cu pietonii obsedați de smartphone-ul lor: de miercuri, 25 octombrie, consultarea telefonului mobil în timpul traversării străzii va fi amendată cu până la 35 de dolari.

Este primul oraș american mare care ia măsuri împotriva "zombilor telefonului", cum sunt supranumiți acești pietoni care nu-și dezlipesc ochii de pe ecran și devin o problemă reală de sănătate publică.

Dorind să crească responsabilitatea pietonilor atunci când se află pe stradă, primarul din Honolulu, Kirk Caldwell, a semnat la sfârșitul lunii iulie această măsură conform căreia este ilegală privirea și atingerea unui dispozitiv electronic în timpul traversării străzii. Legea permite ofițerilor de poliție să amendeze pietonii care-și verifică telefoanele în timp ce traversează strada din oraș și din districtul înconjurător, relatează Xinhua.

Cu toate acestea, este permis deținătorilor de telefoane mobile să vorbească la telefon în timpul traversării, atâta timp cât privesc în față și în jurul lor.

"Este o legislație emblematică care ridică miza din punctul de vedere al securității", a declarat Brandon Elefante, membru al consiliului municipal, citat de New York Times, la momentul semnării acestei măsuri pe care a inițiat-o, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel