Alertă în România: După 20 de ani, vaccinul hepatic B lipsește. 150.000 de nou-născuți, afectați

Vaccinul hepatitic B nu va mai fi adus în România până în ianuarie 2018. 

Producătorul belgian al vaccinului împotriva hepatitei B a anunţat, încă din 2016, autorităţile române că, din cauza unor motive de fabricaţie, până în ianuarie 2018 produsul nu va mai fi adus în România. Pacienții cer soluții, în condițiile în care 150.000 de copii ar rămâne neimunizați, spune Marinela Debu, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO).

”Au mai fost perioade când nu s-a mai găsit vaccin, dar perioade scurte. Lipsa vaccinului împotriva hepatitei B este o veste foarte proastă, o problemă foarte gravă, mai ales pentru copiii născuţi din mame infectate cu virusul hepatitic B. Ca mamă cu hepatită am fost foarte îngrijorată pentru copilul meu. Ştiu cât de greu şi cât de tragic poate fi pentru cineva în situaţia aceasta. În acelaşi timp, lipsa vaccinului este o problemă şi pentru copiii din medii defavorizate, a celor din centrele de plasament. Sperăm să se găsescă nişte soluţii, chiar şi de a împrumuta de la alţii pentru că altfel riscăm să pierdem tot ceea ce am făcut bun”, a declarat Marinela Debu. 

[citeste si]

Din 1995, funcționează în România programul național de imunizare a nou-născuților, vaccinați împotriva hepatitei B. În România erau aproape cele mai multe cazuri de boală din Europa. Prin urmare, de peste 20 de ani, a fost introdusă această vaccinare obligatorie. Marinela Debu atrage atenția că un an pierdut înseamnă 150.000 de nou-născuți nevaccinați. 

Denumirea comercială a vaccinului hepatitic este Engerix B, iar firma deţinătoare a autorizaţiei de punere pe piaţă este GlaxoSmithKline, din Belgia. Data estimată de reluare a comercializării în România este ianuarie 2018.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel