Actriță româncă, rol principal într-un film spaniol

India 16
India 16

Clara Vodă a primit rolul principal în filmul spaniol "Anochece en la India", după ce regizorul spaniol Chema Rodriquez i-a văzut interpretarea din "Eu când vreau să fluier, fluier".

"Regizorul filmului, Chema Rodriquez, m-a văzut la Berlin în «Eu când vreau să fluier, fluier». Într-o zi ne-am întâlnit şi, după ce mi-a povestit scenariul filmului, un road movie, o poveste de dragoste emoţionantă şi imposibilă între o româncă şi un spaniol, m-a rugat să citesc scenariul şi să-i spun dacă aş vrea să joc rolul principal, pentru că el e sigur că eu sunt Dana. Am citit, mi-a plăcut mult şi mi-am spus că trebuie să fiu Dana", povesteşte Clara Vodă, potrivit Mediafax. Cum a decurs pregătirea pentru rol Înainte de începerea filmărilor, care au avut loc în Spania, India şi România, Clara Vodă s-a pregătit intens. "Au urmat cursurile de spaniolă la Institutul Cervantes, întâlnirea cu partenerul spaniol, Juan Diego (despre care Javier Bardem a spus că e cel mai bun actor al Spaniei), repetiţiile, probele de costum, drumurile Bucureşti - Madrid - Sevilla şi filmările, care au avut loc în România, Spania şi India. Filmul va avea premiera în toamnă, iar despre Dana şi experienţa mea spaniolo-indiană mi-e greu să vorbesc acum. A fost o bucată din viaţă mea pe care am trăit-o în alt spaţiu şi în alt timp. O să-mi trag sufletul şi o să povestesc şi despre asta, înainte sau după premieră", spune Clara Vodă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel