A mâncat doar cartofi timp de un an. La final, prietenii lui au rămas şocaţi

Când australianul Andrew Flinders Taylor a spus că va adopta o dietă numai din cartofi timp de un an de zile, în încercarea sa de a pierde în greutate, mulți au crezut că este nebun. Şocul a fost mare după ce a slăbit nu mai puţin de 50 kg pe parcursul unui an, potrivit The Independent.

Majoritatea medicilor, nutriționiștilor și dieteticienilor nu ar recomanda o astfel de dietă, dimpotrivă, în contextul în care se pune accent pe o alimentaţie echilibrată (proteine, carbohidrați, legume, fructe, lactate și grăsimi).

Înainte de toate, este important de menționat că Taylor a început această dietă doar după ce a studiat diferite lucrări din domeniu și a pus la cale un plan cu ajutorul unui medic și al unui dietetician. El a crezut că poate obține tot ce are nevoie de la cartofi. A consumat un amestec de soiuri dulci și albe.

„M-a îngrijorat calciul. Cartofii au calciu, dar poate că nu suficient. Pentru a fi sigur, am folosit lapte de soia organic, fortifiat cu calciu, pentru a face cartofi piure", a spus Taylor pentru The Independent.

Experții spun că planul nu este în întregime periculos (chiar dacă nu este cea mai sănătoasă dietă din lume). Nutriționistul Rhiannon Lambert numește cartofii „o hală de nutriție", explicând că sunt plini de fibre. Cartofii albi conțin toți aminoacizii esențiali de care aveți nevoie pentru proteine, pentru a repara celulele și a lupta împotriva bolilor. Pe de altă parte, consumul de cartofi albi va duce la deficiențe de vitamine.

Taylor a dezvăluit că în prima lună nu a făcut niciun exercițiu. Ulterior, făcea exerciţii timp de aproximativ o oră și jumătate pe zi.

În ciuda faptului că timp de un an a trebuit să aducă proprii cartofi în casele prietenilor și să sune la restaurante pentru a verifica dacă îl puteau primi, Taylor încă se declară un fan al cartofilor.

„Sănătatea mea continuă să se îmbunătățească. Am avut colesterolul ridicat, dar acum este scăzut, tensiunea arterială a scăzut. La fel şi nivelul de zahăr”, a spus el.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel