Se împlinesc 200 de ani de la nașterea fondatorului Credinței Bahá’í.
Comunitatea Bahá'í din România sărbătorește la București evenimentul de celebrare universală a 200 de ani de la nașterea Fondatorului Credinței Bahá'í, la care vor participa personalități publice din România precum Dl Victor Opaschi – Secretar de Stat – Secretariatul de Stat pentru Culte, reprezentanți ai corpului diplomatic de seamă: E.S Mr. Hans Klemm, Ambassador-Designate of United States of America; E.S. Mr. Cord Meier-Klodt, Ambasador of Germany in Romania; E.S. Mrs. Tamar Samash, Ambassador Extraordinary and Plenipotentiary of the State of Israel in Romania.
Într-o societate aflată în continuă mișcare, cu accente puternice de dezbinare, Comunitatea Internațională Bahá'í aduce în prim-planul opiniei publice noțiunea de unitate ca impuls generator al transformării sociale prin care se poate găsi echilibrul ideal între dimensiunile sociale, economice și politice ale societății.
Dilema societății moderne și provocarea construirii unei civilizații universale, cheamă la o abordare multidisciplinară în care actorii din toate sferele activității umane să contribuie activ. În această arena de dialog și explorare un rol major este jucat de religie, care în armonie cu știința, va putea ilumina calea progresului social spre o lume prosperă și desăvârșită.
Aducând laolaltă personalități publice, reprezentanți ai misiunilor diplomatice, ai mass mediei, ai mediului academic și ai comunităților religioase din România celebrarea organizată de Comunitatea Bahá'í pe 4 octombrie 2017 este și un eveniment care marchează oportunitățile oferite astăzi de dialogul interetnic, interreligios, interinstituțional.
A doua religie din lume ca răspândire geografică după creștinism
Religia Bahá'í este, conform enciclopediei „Britannica Book of the Year 1992", a doua religie din lume ca răspândire geografică după creștinism, Bahá'íi fiind reprezentați în circa 2100 de etnii și triburi diferite, literatura Bahá'íi fiind tradusă astăzi în peste 900 de limbi și dialecte. Diversitatea celebrărilor ce au început să aibă loc deja peste tot în lume este redată de un website internațional dedicat aniversării a 200 de ani de la nașterea lui Bahá'u'lláh https://bicentenary.bahai.org/ Țelul acestui site este de a conecta lumea, înfățișând celebrările oamenilor din toate straturile sociale din localități de pe suprafața globului. Aceste localități vor fi representative pentru celelalte mii de celebrări care se vor desfășura în țară după țară pe întreaga suprafață a planetei.
În ciuda acestei largi răspândiri a Credinței Bahá'í, adepții săi sunt ținta multor persecuții, mai ales în Iran. Evidențele persecuțiilor Bahá'ílor din Iran se află de 36 de ani sub continuă monitorizare a Comisiilor ONU și în recentul Raport al Consiliului pentru securitate al ONU dat publicității în martie 2017 (https://www.bic.org/sites/default/files/a_hrc_34_65_aev.pdf) care prezintă aceași situație îngrijorătoare privind discriminarea sistematică și hărțuirea adepților Comunității Bahá'í. De peste 30 de ani aceste rapoarte îngrijorătoare au fost motivul numeroaselor inițiative și rezoluții luate de Comunitatea Internațională împotriva acestor persecuții. În decursul acestor ani, numeroși lideri ai lumii, șefi de stat și de guverne, printre care și Guvernul României, au făcut declarații publice în apărarea comunităților Bahá'í.
Ce vor Bahá'íi
Bahá'íi doresc să servească omenirea și trudesc pentru a duce mai departe, alături de semenii lor (indiferent de rasă, etnie, religie, categorie socială) o civilizație în continuu progres. Ei afirmă că acum este momentul ca umanitatea să se unifice şi să îmbrățișeze acele principii universale care vor duce omenirea în următoarea etapă a evoluției ei - o epocă de pace și armonie.
Bahá'íi cred că provocarea actuală a omenirii este găsirea unei viziuni unificatoare a viitoarei societăți și a naturii și scopului vieții. Câteva din principiile dezvăluite în scrierile lui Bahá'u'lláh sunt: unitatea omenirii și eliberarea de prejudecăți, noblețea inerentă a ființei umane, revelația progresivă a adevărului religios, dezvoltarea calităților spirituale, integrarea rugăciunii și servirii, egalitatea fundamentală a sexelor, armonia dintre știință și religie; locul central al dreptății în toate strădaniile omenești și importanța educației.
[citeste si]
Comunitatea Internațională Bahá'í a primit în acest an bicentenar numeroase mesaje din partea unor oficialități de prim-rang din lume: Senatorul american John McCain, Premierul Noii Zeelande - Bill English, Premierul Australiei - Malcolm Turnbull, Ministrul Cultelor din Pakistan - Sardar Muhammad Yousaf, Prim Ministru din Singapore – Lee Hsien Loong, Prim Ministru din Sri Lanka - Ranil Wickremesinghe, Președintele Republicii India – Ram Nath Kovind, Prim Ministrul Republicii India, Narendra Modi, Ministrul Cultelor din Republica Kazahstan - Nurlan Yermekbayev, Ministrul Anchorage, Alaska –Ethan Berkowitz, Consiliul orașului Rosario din Argentina, Consiliul orașului Cambridge, Massachusetts, Statele Unite, precum și Dl. Victor Opaschi Secretar de Stat - Secretariatul de Stat pentru Culte din România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu