Urmărește emisiunea live


Zăpadă de trei centimetri în Pasul Tihuţa, judeţul Bistriţa-Năsăud

Stratul de zăpadă măsoară trei centimetri în Pasul Tihuţa, judeţul Bistriţa-Năsăud, după ce, în noaptea de marţi spre miercuri, drumarii au avut de-a face chiar şi cu o furtună de zăpadă între orele 2,00 şi 5,00 dimineaţă.

Potrivit datelor comunicate de directorul Secţiei de drumuri naţionale Bistriţa, Alexandru Slavita, lucrătorii de la drumuri naţionale au acţionat cu cinci utilaje şi 60 de tone de material antiderapant pe DN 17, între kilometrii 90 şi 116, informează Mediafax. Chiar dacă, timp de trei ore, s-au confruntat şi cu o furtună de zăpadă, drumarii au reuşit să evite blocajele în trafic, astfel că circulaţia se desfăşoară în condiţii bune la această oră.

Conform informaţiilor furnizate de Sistemul de Gospodărire a Apelor Bistriţa-Năsăud, stratul de zăpadă măsoară în zona Pasului Tihuţa, principala cale de legătură dintre Transilvania şi Moldova, trei centimetri, iar la Valea Străjii este de doi centimetri. A mai nins, de asemenea, în Munţii Călimani, la staţia Miţa, unde s-a depus un strat de zăpadă de un centimetru.

Temperatura minimă înregistrată în dimineaţa zilei de miercuri, la ora 6,00, a fost de minus 1,5 grade Celsius, la Piatra Fântânele, în Pasul Tihuţa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel