Voluntari, cu un pas în Liga 1. Reacția lui Mutu

Adrian Mutu
Adrian Mutu

FC Voluntari a câștigat ieri chinuit barajul cu divizionarea secundă Chindia Târgoviște cu 1-0, printr-un gol marcat în minutul 78. Voluntari are prima opțiune la retur pentru a rămâne în Liga 1, dar antrenorul Adrian Mutu este precaut.

"Suntem echipe de valori apropiate. Chindia a făcut peste 60 de puncte, are al doilea atac din liga a doua și a doua sau a treia apărare. Are jucători care evoluează de 4-5 ani acolo.

Știam că va fi un meci greu, echilibrat. E al treilea meci fără înfrângere, suntem din ce în ce mai organizați, mai compacți, s-a văzut asta azi. În repriza a doua am dominat clar, am făcut schimbări, am jucat cu două vârfuri, am mers la victorie și s-a văzut", a declarat Adrian Mutu la TV Telekom Sport, potrivit GSP.

"Ne așteaptă un public călduros la retur, care trage cu echipa gazdă, dar trebuie să ne adaptăm la orice situație, să dăm 200%. Nu m-am apărat niciodată așa cum se întâmplă cu echipele mai mici, am vrut să dau goluri, așa se câștigă meciuri. Echipa joacă din ce în ce mai bine, dar n-am rezolvat nimic. E doar un mic pas, urmează un meci extrem de dificil", a completat Mutu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel