Vlad Logigan, mesaj special după spectacolul "Țarul Ivan își schimbă meseria"

Actorul Vlad Logigan a transmis un mesaj special, miercuri seară, după spectacolul "Țarul Ivan își schimbă meseria", de la Teatrul Metropolis, piesa în care a interpretat rolul 'Diacul'.

"Uneori se-ntâmplă să lucrez aproape 24 de ore legate. Începi filmarea aseară pe la unșpe, termini între dimineață și prânz, fugi direct la teatru la repetiție și apoi spectacol seară. Sigur că nu sunt nici primul nici ultimul actor care face asta atunci când se cere, iar postarea asta nu e despre muncă.

După 24 de ore de filmat, repetat, jucat, ești rupt, dar zâmbești. Poate că or să fie unii acolo, cărora o să le placă ce-ai făcut, alții cărora o să le placă mai puțin, și altora n-o să le placă deloc. Dar tu zâmbești oricum. Pentru că-ți place ție. Și pentru că seara, un om îți spune că se bucură că a fost la spectacol, că lui i-a plăcut.

Cam atât. Noapte bună", a scris Vlad Logigan pe Facebook după spectacolul "Țarul Ivan își schimbă meseria".

VEZI ȘI: Radu Beligan: Marius Manole mă întrece! Discurs emoționant la aniversarea Metropolis

Informații despre spectacolul ŢARUL IVAN ÎŞI SCHIMBĂ MESERIA

Într-un apartament din Moscova se petrec o serie de întâmplări fantastice, în centrul cărora se află un inginer inventator.

"Țarul Ivan își schimbă meseria" este o comedie de situație, spumoasă, unde scenele se îmbină într-o serie de urmăriri și încurcături spectaculoase.

Mihail Bulgakov a scris comedie de moravuri în perioada 1926-1936, alegându-și personajele din rândul parveniților timpului realizând tipologii: aristocratul clandestin, funcționarul îmburghezit, administratorul birocrat și obtuz, intelectualul de formație veche, dar cinstit și naiv.

În piesa "Țarul Ivan își schimbă meseria" joacă nume mari ale teatrului românesc printre care Mariana Dănescu, Mircea Rusu, Vlad Corbeanu sau Vlad Logigan. Mai multe informații pe site-ul Teatrului Metropolis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel