Deputatul USR Claudiu Năsui a redepus, în Parlament, a patra oară, proiectul de lege privind deconspirarea rudelor lucrătorilor fostei Securităţi care ocupă demnităţi sau funcţii publice, prin crearea şi publicarea, pe pagina de internet a CNSAS, a unui registru al lucrătorilor fostei Securităţi şi al rudelor lor din politică.
'Redepun proiectul privind registrul securiştilor şi descendenţii lor ajunşi în funcţii cheie în stat, pentru că o astfel de lege ar arăta adevărul despre clasa politică. Este un adevăr care deranjează. Aici nu e vorba numai despre securişti. E vorba despre aflarea adevărului măcar la aproape 34 de ani de la Revoluţie. Foştii călăi ai românilor au rămas după Revoluţie la putere şi azi împânzesc clasa politică.
Nu trebuie să uităm niciodată teroarea pe care fosta Securitate a impus-o asupra noastră, nu trebuie să uităm atrocităţile comise pentru a menţine Republica Socialistă România. Proiectul redepus ne permite să vedem cu toţii, dincolo de orice dubiu, cine sunt copiii securiştilor din politică', a declarat Claudiu Năsui, potrivit unui comunicat de presă.
Proiectul de lege completează OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, stabilind că orice cetăţean român, precum şi presa, partidele politice, ONG-urile şi instituţiile publice, au dreptul să ştie dacă rudele până la gradul al treilea ale politicienilor (preşedintele României, parlamentari şi europarlamentari, membrii Guvernului, Avocatul Poporului şi primarii) au sau nu legătură cu fosta Securitate.
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii va publica, pe pagina proprie de internet, un registru al tuturor lucrătorilor Securităţii, registru care să permită interogarea după nume şi, dacă este cazul, după alte criterii, precum funcţia sau demnitatea ocupată, respectiv legătura de rudenie, mai spune USR. Proiecte similare au fost depuse de deputatul USR Claudiu Năsui în 2021, martie 2022, respectiv în octombrie 2022. 'E a patra oară când depunem acest proiect şi îl vom depune de câte ori va fi nevoie.
Declarativ, toate partidele s-au bătut cu pumnul în piept că susţin proiectul, în frunte cu domnul Ciolacu. La vot fireşte că au făcut fix invers şi l-au respins. Motivul este simplu: şi-au amintit în faţa cui răspund ei, de fapt, nu în faţa românilor, ci în faţa aceloraşi securişti care s-au înfipt la controlul statului încă din 1990', a menţionat Năsui, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu