Thiago Silva, căpitan PSG: ”Este păcat. Este dificil să explicăm asta suporterilor”

Thiago Silva, căpitanul celor de la PSG, la fel ca mulți colegi de-ai săi, nu înțelege cum au pierdut calificarea în fața celor de la Manchester United.

”Vreau doar să le spun suporterilor să ne scuze. Să dai un penalty ca acesta, în ultimul minut, nu am văzut imaginile, dar... Mi s-a spus că erau trei arbitri şi că au luat decizia de a acorda penalty. Este păcat, pentru că într-un minut nu aveam timpul să reacţionăm, deşi ar fi trebuit să facem asta timp de 90 de minute”, a declarat după meci Thiago Silva, căpitanul echipei Paris Saint-Germain.

Scuzaţi-ne, este singurul cuvânt pe care îl pot găsi pentru moment. Este dificil să explicăm asta suporterilor care sunt trişti, familiilor noastre, care sunt aici. Am muncit din greu şi nu a mers. Trebuie să ne ridicăm repede, trebuie să continuăm, pentru că mai avem campionatul, chiar dacă avansul din clasament ne dă aproape campioni. Dar am ratat o şansă de a fi în sferturile de finală ale Ligii Campionilor', a declarat fundaşul brazilian, citat de AFP.

Acesta este fotbalul!

 

'Este dificil de vorbit, mai ales la cald. Este păcat, pentru că am jucat foarte bine în meciul din deplasare, dar aici, acasă, nu am făcut ce trebuia. Este păcat pentru această eliminare, întrucât am avut un parcurs bun şi din nou ne oprim aici. A fost un meci de înalt nivel. Am câştigat cu 2-0 la ei, dar ei au câştigat aici. Acesta este fotbalul! A fost la fel ieri (marţi) pentru Real Madrid, după ce câştigase cu 2-1. Este păcat, pentru că am muncit din greu pentru acest meci şi nu a mers', a mai spus Silva.

Manchester United s-a calificat dramatic în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, miercuri seara, după ce a învins-o în deplasare pe Paris Saint-Germain cu scorul de 3-1, în manşa secundă a optimilor de finală. United, care fusese întrecută pe Old Trafford cu 2-0, a obţinut calificarea după un penalty transformat de Marcus Rashford în min. 90+4, lovitura de pedeapsă fiind acordată pentru henţ la Presnel Kimpembe, după intervenţia arbitrajului video.

Citește și:

PSG eliminare - Al-Khelaifi, patron. Se anunță schimbări

Solskjaer, antrenor Man United, vorbește despre "o moarte sigură". Declarație după victoria cu PSG

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel