Teodor Baconschi a demisionat din PDL

Fostul ministru de Externe, Teodor Baconschi, a demisionat, duminică seară, din PDL, fără a mai aștepta rezultatul ședinței BPN a PDL, de mâine, când urma să se discute și varianta excluderii unor membrii democrat-liberali, printre numele vehiculate figurând și al său.

Potrivit B1 TV, Teodor Baconschi a demisionat din PDL, după ce, recent, fostul ministru de Externe a fost ameninţat cu excluderea din formaţiunea politică, condusă de Vasile Blaga.

Fostul prim-vicepreşedinte al partidului Teodor Baconschi a renunţat la carnetul de membru al PDL, acesta trimițându-i în scris demisia lui Vasile Blaga.

"Domnule Preşedinte Vasile Blaga prezentul mesaj vă notifică demisia mea din PDL. Am intrat în partid ca ministru de Externe tehnocrat, convins că – alături de preşedintele Traian Băsescu – PDL îşi poate asuma misiunea de a reforma statul şi de a promova politici de dreapta capabile să dezvolte economia românească", se arată în scrisoarea trimisă de Teodor Baconschi.

După ce face un scurt istoric al activității sale în cadrul PDL, amintind, totodată, că "trimis să candideze la Iaşi, în plin fief USL, a obținut 21 % din voturile exprimate în colegiul senatorial 4, depăşind media pe ţară adjudecată de ARD", Teodor Baconschi precizează: "După dezastrul electoral din 9 decembrie 2012, cu gândul de a propune soluţii concrete spre reconstrucţia PDL, am susţinut, alături de dna Monica Macovei, moţiunea „Reformiştii”, care s-a bucurat de mai mult ecou în afara partidului decât în interior".

După ce acuză că "În ultimele săptămâni, semnatarii acestei moţiuni - niciodată sprijiniți, niciodată acceptați cu adevărat - au fost propuşi pentru excluderea din partid" iar "conducerea actuală consideră că prezenţa lor în PDL este inutilă sau chiar dăunătoare, Baconschi explică liderului PDL gestul său: "Dar chiar mesajele domniei voastre, transmise prin presă, mă pun într-o situaţie inacceptabilă: pe de-o parte, aţi recurs la o formulă imprecativă, sperând că “se va alege praful şi pulberea de cei care pleacă din PDL”. Pe de altă parte, într-un ultim acces de eleganţă, mi-aţi recomandat - de la Cluj - să „fac ciocul mic”. Nu cred că acest gen de limbaj trebuie să caracterizeze conlucrarea dintre membrii unei formaţiuni politice democratice, în România europeană”, scrie Teodor Baconschi, relatează Digi24.

În finalul scrisorii, fostul șef al diplomației române susține că părăsește partidul fără resentimente: „Plec din PDL fără urmă de resentiment, convins că acest partid îşi va urma, inevitabil, drumul indicat de dumneavoastră. Vă doresc mult succes şi vă rog să primiţi, domnule Preşedinte, expresia deplinei mele consideraţii”.

Baconschi nu a mai așteptat ședința BPN a PDL

Demisia lui Baconschi a venit cu o seară înainte ca Biroul Permanent Naţional să ia în discuţie cazul său şi al altor critici din PDL.

Luni, conducerea PDL urma să discute în ședința BPN despre viitorul în formaţiune al celor care critică deciziile partidului, cei vizaţi fiind Cristian Preda, Teodor Baconschi şi Theodor Paleologu.

Demisia lui Teodor Baconschi survine la scurt timp după o altă demisie importantă din PDL, cea a consilierului prezidenţial Daniel Funeriu, fost ministru al Educației.

În scrisoarea de demisie adresată liderului PDL, Vasile Blaga, Daniel Funeriu preciza: "Stimate domnule preşedinte al PDL, Domnule Vasile Blaga, prin prezenta vă solicit să înregistraţi demisia mea din calitatea de membru al PDL. Am înţeles că este în discuţie o propunere de excludere a mea din partid, propunere care nu a fost respinsă public de conducere. Prefer să nu îi pun pe colegii din PDL în situaţia unui conflict de loialitate: să ridice mâna împotriva voinţei conducerii sau să ridice mâna împotriva unui coleg căruia nu au ce-i reproşa", a scris Funeriu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel