Crimă macabră într-o locuință din localitatea Luica din județul Călărași. Un tânăr în vârstă de 20 de ani și-a înjunghiat, în noaptea de joi spre vineri, tatăl și bunica, după care a incendiat locul crimei.
Potrivit România TV, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Călăraşi, Ramona Tudor, a declarat, vineri, că poliţiştii au fost sesizaţi în cursul nopţii, în jurul orei 01.00, de către un localnic din comuna Luica, că un tânăr şi-a înjunghiat tatăl, în vârstă de 45 de ani, şi bunica, de 82 de ani, apoi a incendiat locuinţa.
Tânărul criminal a părăsit locul faptei, însă el a fost prins în comuna Luica, în timp ce ieșea dintr-o casă părăsită unde se ascunsese după fapta teribilă.
Acesta va fi dus la Parchetul Tribunalului Călărași pentru a fi audiat, după care va fi prezentat Tribunalului Călărași, unde anchetatorii vor solicita emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele acestuia, pentru omor deosebit de grav.