Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail redactia@dcnews.ro și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Severin: Democrația a murit. Să-i salvăm măcar chipul!

Adrian Severin a publicat pe pagina lui de Facebook o analiză cu privire la alegerile care au avut loc în ţara noastră.

Alegerile locale și parlamentare se apropie. Fi-vor ele cu adevărat libere? Fi-vor ele corecte? Fi-vor ele reale? Dacă nu, cum ar trebui să ne raportăm la ele? Răspunsul la aceste întrebări necesită o analiză lucidă a istoriei deceniilor postcomuniste și a realității prezente. În final, doar opțiunile raționale vor justifica speranța pentru recuperarea democrației pierdute.

 

REVOLUȚIILE EST-EUROPENE CA EPISOD AL RĂZBOIULUI RECE  

 

Cine a privit cu ochii deschiși ceea ce s-a întâmplat din 1990 până astăzi, și a mai și cunoscut realitatea românească din culisele politicii, poate înțelege destul de bine unde am ajuns și cum am ajuns acolo unde suntem. Istoria respectivă trebuie plasată în contextul Războiului rece și al urmărilor sale.

Scenariul demolării regimurilor comuniste est europene a fost simetric cu acela al instaurării lor. Ambele s-au petrecut gradual, astfel încât, pe principiul acțiunii și reacțiunii, din fizică, rezistența față de schimbare să nu fie prea mare.

Mai întâi, pe fondul dificultăților economice interne și în condițiile schimbării raporturilor de putere la scară globală, au fost aduse la conducere guverne ideologicește moderate, fiind dați la o parte, nu neapărat violent, intransigenții regimului luat în cătare. Printr-un paradox psiho-social, o asemenea relaxare nu a liniștit o populație nemulțumită de viața sa și convinsă că libertatea și justiția socială se găsesc în afara zidurilor redutei naționale. Dimpotrivă, presiunea externă a fost înlocuită de una internă, consecutivă sentimentului popular potrivit căruia cu cât situația este mai bună cu atât ea este mai intolerabilă. Rezultatul urmărit era trecerea de la o guvernare legitimistă la una revoluționară. A reforma era prea puțin; trebuia revoluție.

Un asemenea salt fractura însă societatea, o polariza, șubrezind astfel sistemul imunitar al statului. Prin radicalismul terapiei, unii erau aduși în situația de a se teme de schimbare, alții de neschimbare și cu toții de viitor, tot mai nebulos, și de celălalt, tot mai suspect. Teama naște ura, iar ura se transformă în violență. O violență care nevrozează și contaminează comunitatea zi de zi, ceas de ceas și în proporție de masă, ostilitatea tuturor îndreptându-se împotriva tuturor.

Pentru a ține lucrurile sub control, în asemenea împrejurări, există doar două remedii clasice: teroarea (de stat) și apelul la sprijinul extern. De transformarea celui din urmă în dominare externă nu te poate apăra decât lupta dintre puterile „disponibile” să îți acorde „protecția”.

 

ROMÂNIA, CALUL NĂRĂVAȘ DIN HERGHELIA DEMOCRAȚIILOR POSTCOMUNISTE

 

În România acest scenariu nu a putut fi aplicat întocmai. De ce?

În primul rând, pentru că în cadrul regimului comunist nu s-a putut forma o guvernare „moderată” care să declanșeze reformele menite a duce, conform „planului”, la revoluție. Structurile partidului-stat (PCR) nu au fost în măsură să ofere o asemenea alternativă.

În al doilea rând, întrucât, poate printr-un noroc sau poate printr-un miracol, prin iuțeala acțiunii unora și nebăgarea de seamă a altora, vidul de putere apărut odată cu prăbușirea structurilor amintite a fost ocupat de o mână de oameni, nu din eșalonul doi al partidului unic sau din rândul instituțiilor de securitate, ci din eșalonul întâi al elitelor naționale născute – cum s-ar fi putut altfel? – în sânul vechiului regim. Aceștia au „confiscat revoluția” numai în măsura în care ea era un produs de import, indigenizându-o. Ceea ce începuse, din impuls extern, cu alibiul revoltei populare, ca lovitură de stat, a devenit astfel revoluție națională.

Dacă procesul ar fi reușit, s-ar fi putut spune, parafrazându-l pe Churchill, că niciodată în istoria lor atât de mulți români nu au datorat atât de mult atâtor de puțini. Din păcate, eșecul Planului A, a dus la punerea în aplicare a Planului B, iar acesta și-a atins obiectivele, chiar cu ajutorul românilor.

Conducerea țării instalată pe valul evenimentelor din decembrie 1989 nu era formată nici din comuniști nici din securiști – în sensul de dogmatici sau de nostalgici ai comunismului real. Deși aceștia continuau, desigur, să trăiască în societate și să își caute poziții de pe care să își apere interesele. Din câte știu – și eram bine plasat pentru a ști – cei din urmă nu au avut nici o tentativă majoră de a opri transformările preconizate de noii lideri, principala preocupare fiind aceea de a folosi respectivele transformări – prin utilizarea „capitalului lor social” (format din informații și relații) – în interes propriu – adică spre a transforma averea publică în avere privată, obiect al proprietății lor.

Dacă ar fi să îi clasificăm cumva pe membrii conducerii revoluționare a țării din acel moment ei ar putea fi împărțiți în romantici și pragmatici, în maximaliști și minimaliști, în adepți ai terapiei de șoc și adepți ai tranziției graduale.

Cu toate acestea, o propagandă parcă venită de niciunde i-a acuzat, mai înainte ca ei să apuce a face ceva, de „neo-comunism” și „cripto-comunism”, de autoritarism și naționalism. Așa cum mai târziu avea să fie demonizat fără nici un argument palpabil PSD (pentru antioccidentalism și rusofilie, printre altele), așa și guvernele FSN aveau să primească etichete care s-au fixat în mentalul colectiv în așa fel încât noua putere să poată fi răsturnată fără a trezi vreun protest sau vreo reacție populară de sprijin. Acesta este scopul propagandei demonizatoare.

 

SCURTĂ ISTORIE A CONTRAREVOLUȚIEI ÎN ROMÂNIA POST-COMUNISTĂ

 

Prima lovitură a fost încercată în martie 1990 la Târgul Mureș, sub forma unor violențe interetnice. Atunci a fost avută în vedere chiar împărțirea teritorială a României. Motivul? România nu renunța la conducerea națională.

A doua a fost cea intrată în istorie sub numele de „fenomenul Piața Universității”. Printr-un complex manipulativ amplu, care avea să fie folosit mai târziu cu succes în Piața Maidan din Kiev, rezultatul alegerilor din 20 mai 1990 a fost contestat, după ce protestul încercase să tulbure atmosfera scrutinului spre a-i pune apoi sub semnul întrebării corectitudinea (rămâne de lămurit ce căuta tânărul Victor Ponta, azi șeful unui partid de laborator cu aere che-guevariste, printre protestatari), ceea ce a oferit un pretext perfect pentru intervenția, pe de o parte, tardivă, pe de alta disproporționată, a forțelor de ordine, urmată de dispariția lor misterioasă din peisaj și de contraatacul bunicilor mișcării #rezist de azi, soldat cu incendierea sediului unor instituții publice, pentru ca totul să se încheie prin asaltul „pacificator” al minerilor din Valea Jiului, aduși nici până în prezent nu se știe de cine. Regimul postcomunist a supraviețuit, dar România a ieșit de pe harta lumii civilizate.

A treia lovitură, care va fi cu adevărat letală, a avut loc în septembrie 1991, când minerii din iunie 1990, pe atunci, chipurile, susținători ai „neo-comuniștilor” care „confiscaseră revoluția”, au venit să o restituie pe aceasta titularilor ei, dărâmând guvernul „cripto-comunist” în aplauzele (la propriu și la figurat) opoziției „cripto-democrate” susținute de Occident. Din acel moment elanul transformator al revoluției s-a pierdut fără să își mai poată reveni vreodată.

Guvernele care au urmat până în 2004 nu au fost nici ele „comuniste” sau „securiste” dar, speriate de gloanțele care le-au trecut pe la ureche predecesoarelor lor, au pornit pe calea tergiversării reformelor interne și a concesiilor externe. Acestea au pregătit terenul pentru „vânzarea” (adică trădarea) de mai târziu.

 

CORUPȚIE ȘI ANTI-CORUPȚIE, SAU MECANISMUL DESCOMPUNERII NAȚIUNII ROMÂNE

 

Un alt fenomen apărut în contextul unei tranziții care, după 1991, avansând cu frâna trasă, nu a mai apucat să se termine, a fost cel al corupției. Spre deosebire de ceea ce se crede, caracterul (pretins) excepțional al corupției de la noi, nu își are rădăcinile în specificul românesc, ci într-un plan pregătit pentru distrugerea URSS, dar care a fost adaptat spre a pune la pământ împotrivirea la colonizare a României de la începutul anilor 1990. Despre ce este vorba?

Întrucât puterea eminamente politică (legislativul și executivul) se dovediseră greu de capturat, s-a dat prioritate capturării altor puteri și anume cea economică, cea mediatică și cea judecătorească. Obiectivul (și acesta fixat în strategia de destructurare a puterii sovietice după încetarea Războiului rece) era crearea unei oligarhii economice locale, gata ca, pentru a-și apropria averea statului comunist defunct, să faciliteze trecerea sectoarelor cheie ale economiei naționale sub controlul corporațiilor occidentale. Apariția acesteia nu ridica probleme de concurență întrucât apetitul său se situa la  nivelul redus al capacității sale de a digera capitalul economico-financiar moștenit.

Pentru ca un asemenea proces să se desfășoare cu bine era nevoie de o triplă protecție: mediatică, judiciară și informativă. Așa s-a creat o triadă letală care a sufocat libertatea presei, a politizat justiția și a externalizat comanda serviciilor secrete.

Speriați de perspectiva de a rămâne și bătuți și cu bani luați, mulți politicieni au cooperat pentru ca planul descris să reușească, neînțelegând că la sfârșitul zilei oricum vor fi sacrificați.

Ei nu au fost, însă, cei mai corupți. Corupția lor a fost supralicitată, ca și cea a puținilor oameni de afaceri români care acumulaseră, chiar și prin metode primitive (unde a fost altfel?), capital național semnificativ, pentru a acoperi adevărata corupție prin care se transfera în mâni străine avuție națională, profiturile realizate din exploatarea resurselor românești fiind expediate în afara țării fără a contribui cu nimic la dezvoltarea, ci numai la înrobirea ei.”

Citește continuarea analizei pe pagina de Facebook a lui Adrian Severin.

 

 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play


Cele mai noi știri

Cele mai citite știri






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.23
YesMy