CONGRES PSD 24 august 2019. Desemnare oficială a candidatului la președinție. Prezență surpriză

Florin Răvdan / 24 aug 2019 / 08:07 Salveaza PDF Comentarii

PSD o va desemna în mod oficial pe Viorica Dăncilă drept candidat la alegerile prezidenţiale din acest an în cadrul congresului de astăzi, 24 august, de la Palatul Parlamentului. 

Pe 23 iulie, după reuniunile de conducere ale partidului în care a fost validată candidat al PSD, liderul social-democraţilor, Viorica Dăncilă, a declarat că decizia Biroului Permanent Naţional şi a Comitetului Executiv Naţional de a o desemna candidat la prezidenţiale o onorează şi o responsabilizează, menţionând că ştie că nu va fi o luptă uşoară, pentru că partidul pleacă dintr-o situaţie dificilă.

"Astăzi, la Comitetul Executiv Naţional, s-a votat pentru candidatul la prezidenţiale, iar pentru a lua o decizie în mod democratic am ascultat toate părerile organizaţiilor judeţene. (...) Şi s-a votat pentru preşedintele partidului, respectiv pentru mine, pentru a reprezenta partidul în viitoarele alegeri prezidenţiale. Este un vot care mă onorează, responsabilizează în acelaşi timp, pentru că ştiu că nu o să intru într-o luptă uşoară, ştiu că va fi o luptă foarte grea, ştiu că partidul pleacă dintr-o situaţie dificilă, din punct de vedere electoral, dar am încredere în mine, am încredere în colegii mei, am încredere în puterea noastră de a ne mobiliza, am încrederea că vom câştiga aprecierile românilor, că se vor regăsi în mesajele noastre mulţi dintre români, că vom crea un val de încredere la nivel naţional şi că putem câştiga acestei alegeri", a afirmat Dăncilă.

Invitat de marcă la Congres

 

Surse social-democrate au precizat că la congresul extraordinar al PSD, care se va desfăşura începând cu ora 12.00, urmează să fie prezenţi aproximativ 1.000 de delegaţi din partea organizaţiilor social-democrate din teritoriu. Totodată, la congresul PSD urmează să fie prezent şi Serghei Stanişev, preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni (PES).


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24