Primar din Vrancea, cercetat de Poliţie pentru coruperea alegătorilor Terenuri promise în schimbul votului

Primarul comunei Slobozia Bradului, Iulian Dumitru, care i-a îndemnat pe localnicii din comună să voteze cu PSD la alegerile prezidenţiale de duminică, într-o postare pe reţelele de socializare, este cercetat de poliţie cu privire la infracţiunea de corupere a alegătorilor, potrivit Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea. 

"În cursul zilei de astăzi (miercuri) ne-am autosesizat în privinţa unei filmări apărute pe Facebook. În cauză a fost deschis dosar penal în care se fac cercetări pentru infracţiunea de corupere a alegătorilor, fiind cercetat reprezentantul unui partid politic de la Slobozia Bradului", a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, Cătălina Murariu.

Terenuri promise în schimbul votului 

Primarul Iulian Dumitru apare într-o postare pe Facebook în timp ce le arată localnicilor locurile de case care urmează a fi construite în comună şi, în acelaşi timp, îi îndeamnă pe localnici să voteze cu PSD şi să o susţină pe Viorica Dăncilă.

"Vom face, la fiecare intrare de pe cele opt drumuri, vom face podeţe de pe calea de acces. Astea-s 150 de locuri de casă (...) Astea-s locurile de casă pentru comunitatea noastră romă din Slobozia Bradului. Binenţeles că-i şi pentru cei care solicită, nu neapărat... noi nu facem discriminare. (...) Duminică la votare, vă rog. Toţi care susţineţi primarul votaţi PSD. (...) Din respect pentru mine ieşiţi la vot şi votaţi PSD, ca să demonstraţi tuturor că Slobozia Bradului votează cu inima. Da? Vă rugăm frumos! Deci, vă rog din suflet, votaţi PSD, susţineţi-o pe Viorica şi lider al comunităţii, că votăm cu inima. (...) Duminică vă aştept la vot. Indiferent unde sunteţi, veniţi şi votaţi, oriunde în lume, în ţară, în comună", se aude primarul spunând în înregistrarea postată pe Facebook.

Dacă va fi găsit vinovat pentru această infracţiune, primarul riscă o pedeapsă cu închisoarea de la şapte luni la trei ani şi interzicerea anumitor drepturi prevăzute de lege. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel