Popoviciu, apostrofat pentru "prea multă hărnicie" în PDL

Vicepreşedintele PDL, Alin Popoviciu, a dat dovadă de un "exces de zel" atunci când a depus la secretariatul general al partidului o cerere prin care solicită introducerea pe ordinea de zi a Biroului Permanent Naţional de săptămâna viitoare discutarea excluderea lui Teodor Baconschi, Cristian Preda, Daniel Funeriu şi Theodor Paleologu din PDL. 

Aprecierea îi aparține purtătoarei de cuvând a PDL, Adriana Săftoiu, care a adăugat ironic că "prea multă hărnicie nu e neapărat un semn de multă inteligenţă".

"Domnul Popoviciu a avut aşa, un exces de zel cu toată acea scrisoare, nu-i nevoie să ne comportăm noi aşa public. Era suficientă declaraţia preşedintelui luni, după Colegiul Director, când a răspuns presei. Dar, mă rog, uneori, prea multă hărnicie nu e neapărat un semn de multă inteligenţă!", a declarat, joi, la RFI, Adriana Săftoiu.

Deputatul Alin Popoviciu a declarat cu o zi în urmă, că a depus marţi la secretariatul general al PDL o cerere prin care solicită introducerea pe ordinea de zi a Biroului Permanent Naţional de săptămâna viitoare discutarea excluderea lui Teodor Baconschi, Cristian Preda, Daniel Funeriu şi Theodor Paleologu din partid, pe motiv că nu vede de ce trebuie ţinuţi în partid oameni care atacă în fiecare zi PDL.

”Eu cred că a venit un moment în care trebuie să tranşăm odată lucrurile în Partidul Democrat Liberal şi oamenii care lovesc, zi de zi, acest partid din interiorul lui cred că nu mai au ce să caute în acest partid", a declarat Popoviciu.

Cum au reacționat Baconschi și Paleologu 

Anunțul deputatului PDL, privind propunerile de excludere, nu au fost trecute cu vederea de unii dintre cei vizați. Astfel, Teoodor Baconschi  și-a exprimat într-un comentariu pe Faceebok, nemulțumirea față de acțiunea colegului său de partid: "Alin Popoviciu, un tip cu multe jeepane, din Timisoara, a primit nobila sarcina de a intocmi lista neagra cu viitorii exclusi din PDL-Blaga. Le transmit colegilor din PDL, simpli membri, ca si mine, toata simpatia, dar si jena ca sunt facuti partasi la asemenea scene nedemne de un partid democratic, in Europa secolului 21", a scris, miercuri, pe pagina sa de socializare Teodor Baconschi.

Nici Theodor Paleologu nu a lăsat netaxat gestul lui Alin Popoviciu, el susținând, tot pe Facebook că "Exact asta e greșeala lui Vasile Blaga: că s-a înconjurat de oameni precum acest Alin Popoviciu, care-l trag în jos din toate punctele de vedere".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel