Pensii speciale parlamentari. USR cere anularea lor

Uniunea Salvaţi România va organiza săptămâna viitoare o dezbatere publică pe tema legii salarizării unitare şi va iniţia un proiect de lege de abrogare a pensiilor speciale ale parlamentarilor în condiţiile în care perioada ocupării unei funcţii de demnitate publică este considerată vechime în muncă, a anunţat, miercuri, deputatul USR Cristian Seidler. 

"Vom face noi săptămâna viitoare ceea ce Guvernul nu este capabil să facă: o dezbatere publică reală. Vom invita atât actorii sociali - sindicatele, cât şi patronatele, pentru că, după părerea noastră, este un impact asupra întregii pieţe a forţei de muncă. Pentru că creşterile salariale vizează inclusiv veniturile parlamentarilor şi pentru că, dacă mai era nevoie, se precizează încă o dată faptul că se consideră vechime în muncă perioada petrecută într-o funcţie publică, vom iniţia un proiect de lege prin care se abrogă pensiile speciale ale parlamentarilor. Dacă e vechime în muncă nu se justifică realmente o pensie specială, alta decât cea bazată pe principiul contributivităţii", a afirmat Seidler, într-o conferinţă de presă, la Palatul Parlamentului. 

El a adăugat că USR va solicita ca, odată cu creşterea salariilor parlamentarilor, aleşii să aibă un program de "măcar opt ore pe zi", la fel ca şi ceilalţi angajaţi la stat sau în mediul privat. 

"Vom cere, dacă tot primim bani mai mulţi, măcar să lucrăm de valoarea banilor respectivi. (...) Aici (la Parlament - n.r.) se lucrează luni, marţi, eventual miercuri. În rest, activitatea în comisii de miercuri şi joi e mai degrabă inexistentă iar vineri avem program în teritoriu. Vom cere încă o dată (...) să lucrăm măcar opt ore pe zi, cum lucrează toţi ceilalţi angajaţi şi din sectorul public şi din sectorul privat", a spus deputatul USR. 

El susţine că valoarea indemnizaţiei parlamentarilor era o informaţie publică, iar cei nemulţumiţi puteau să nu candideze, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel