Oana Băluță critică USR: ”Sper că e conștient și de asta”

USR
USR

Oana Băluță, cunoscută în mediul activiștilor pentru drepturi egale, egalitate de gen, libertăți cetățenești, a criticat unele direcții ale USR. 

”Opinia mea este că dacă partidele noi ratează chestiuni din zona drepturilor și a libertăților cetățenești (vezi drepturi sexuale și reproductive, parteneriat civil, de pildă), eșuează în procesul de reprezentare. În aceeași măsură, cred că dacă ratează politici sociale și inegalitatea economică, iar eșuează în procesul de reprezentare” scrie Oana Băluță pe Facebook.

USR, structură de schimbare sau nu?

Profesoară la facultatea de jurnalism și activistă pentru egalitate de gen, Oana Băluță subliniază că ”Mulți au crezut că USR ca organizație va fi o structură de schimbare și în sfera primei categorii numită de mine, cea a drepturilor și a libertăților cetățenești. Nu este și ne-o arată pozițiile unor parlamentari care au ales nu numai să sprijine demersul Coaliției pentru Familie de modificare a Constituției, ci și să sprijine Marșul pentru viață care ar așeza avortul pe rug așa cum erau așezate vrăjitoarele odinioară- mă refer aici la Dobrovie. Asumarea libertății de conștiință în cazul alegerilor „dificile" e un mod de a face politică, dar nu îl văd ca fiind funcțional pe termen lung mai ales în condițiile în care candidaturile sunt pe listă, nu sunt candidaturi uninominale, nu susții numai un candidat, ci un grup/partid. Sunt curioasă cum va fi operaționalizată libertatea de conștiință în alcătuirea listelor de la următoarele alegeri parlamentare. Vor fi demarcate circumscripții mai progresiste și altele mai conservatoare, iar candidații vor fi desemnați în consecință? Ori fiindcă mandatul nu este imperativ, ci reprezentativ, se va face o medie a progresismului și a conservatorismului cetățenilor, iar candidații vor fi desemnați în consecință ? Pe scurt, libertatea aceasta de conștiință în manifestarea votului trebuie transpusă și în selectarea și desemnarea candidaților la alegeri. Sper că USR e conștient și de asta.” a scris Oana Băluță, pe Facebook. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel