O tânără însărcinată a murit în urma unei operații

operatie spital
operatie spital

O tânără însărcinată a murit la scurt timp după o intervenție chirurgicală la Spitalul Județean de Urgență din Slatina, familia victimei acuzându-i pe medici de malpraxis.

Emilia C., în vârstă de 27 ani era din oraș și era însărcinată în cinci săptămâni. A fost adusă de urgenţă de către soţul său, duminică după-amiază, la Spitalul Judeţean, pentru că aceasta se simțea rău. După ce au consultat-o, medicii au diagnosticat-o pe cu sarcină extrauterină, ea fiind supusă unei intervenţii chirurgicale. La câteva ore după intervenţie, femeia a murit.

Familia tinerei a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina, procurorii începând cercetări în acest caz pentru ucidere din culpă şi infracţiuni de corupţie.

"A fost depusă o plângere de către familia victimei pentru malpraxis. Din conţinutul plângerii se face referire, chiar dacă nu directă, la infracţiuni de corupţie pentru care ne-am sesizat din oficiu. Se spune în plângere că s-au dat bani, spune şi suma, dar nu putem să o facem publică întrucât se efectuează cercetări în cauză. Se fac cercetări pentru ucidere din culpă şi infracţiuni de corupţie", a declarat, miercuri,  purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, procurorul Irina Şerban.

Şi conducerea SJU Slatina a început o anchetă în acest caz.

Directorul medical al SJU Slatina, medicul Romeo Stănculescu, a declarat, miercuri că din primele analize s-a stabilit că decesul ar fi fost urmare a unor complicaţii post-operatorii.

"Examenul anatomopatologic este un element care poate, din punct de vedere macroscopic, să ofere o anumită orientare a cauzelor decesului. Din acest punct de vedere, decesul a survenit unei complicaţii nedorite şi imprevizibile apărute în urma unor intervenţii în sfera bazinului mic. Mult mai edificatoare sunt însă rezultatele histopatologice şi cele de la Institutul «Mina Minovici», pe care noi le aşteptăm", a spus Stănculescu, citat de Mediafax

Potrivit acestuia, cazul este în atenţia conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina printr-o comisie de analiză a deceselor.

"Este practic în curs o cercetare din punct de vedere medical. La ora actuală nu se poate vorbi de o culpă medicală sau malpraxis", a afirmat Romeo Stănculescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel