Populaţia din judeţul Tulcea a primit, vineri, în jurul orei 9:00, un nou mesaj RO-ALERT de posibilă incursiune de drone, pe fondul războiului declanşat de Rusia în Ucraina.
UPDATE: Ministerul Apărării Naționale anunță încetarea alertei aeriană începând cu ora 09:27.
Știrea inițială:
În mesajul transmis de Centrul Naţional Militar de Comandă, autorităţile îndeamnă populaţia să se protejeze în adăposturi civile sau, în lipsa acestora, să rămână în interiorul locuinţelor departe de ferestre.
"În dimineața zilei de vineri, 6 noiembrie, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat o țintă aeriană la est de localitatea Sulina, ce se îndrepta către localitatea Vâlcove, Ucraina.
Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană, au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea.
Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la instituirea măsurilor de alertare a populației din nordul județului Tulcea, iar la ora 08.56 a fost transmis un mesaj RO-Alert", a transmis Ministerul Apărării Naționale pe Facebook.
Acesta este al doilea mesaj RO-ALERT transmis populaţiei din judeţ în mai puţin de 12 ore.
"Nu au fost raportate pătrunderi în spațiul aerian național"
În timpul primei alerte extreme, care a durat aproximativ 20 de minute, nu s-au înregistrat pătrunderi în spaţiul aerian românesc.
"În noaptea de 5 spre 6 noiembrie, forțele Federației Ruse au continuat atacurile asupra porturilor ucrainene de la Dunăre.
Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în vederea instituirii măsurilor de alertare a populației din nordul și estul județului Tulcea, iar la ora 00.19 a fost transmis un mesaj RO-Alert.
Nu au fost raportate pătrunderi în spațiul aerian național. Alerta aeriană a încetat la ora 00.41", a mai transmis Ministerul Apărării Naționale.
Reamintim că și în urmă cu două zile un mesaj RO-Alert a fost emis pentru locuitorii din nordul județului Tulcea, care erau avertizați în legătură cu o posibilă incursiune
Incidente și alerte cu drone pe bandă rulantă
De asemenea, în urmă cu patru zile, mai multe alerte aeriene de acest gen au fost transmise și în câteva județe din Moldova. Atunci,două drone au intrat neautorizat în spaţiul aerian al României, determinând alertarea populaţiei din şase judeţe: Iaşi, Neamţ, Vaslui, Botoşani, Bacău şi Suceava.
În 21 octombrie, sistemul de supraveghere al MApN a detectat drone la granița României cu Ucraina, locuitorii județului Tulcea primind un mesaj RO-Alert. Ar fi fost vorba de un grup de ţinte aeriene la nord-est de localitatea Vâlcove, în spaţiul aerian al Ucrainei.
În ultima perioadă, mai multe evenimente grave s-au înregistrat în apele teritoriale și zonele economice exclusive ale României și ale Bulgariei. În urma acestor atacuri cu drone, mai multe nave au fost avariate sau scufundate, incidente soldate cu multipli morți și răniți.
Incidentele cu drone s-au amplificat, în ultimul an, în statele aflate în proximitatea graniței cu Ucraina, odată cu intensificarea războiului pornit de Rusia în Ucraina, în urmă cu aproape cinci ani.
"O mare oportunitate de a ne proteja teritoriul"
În acest context, România și Republica Moldova inițiază, în premieră, o achiziție comună în domeniul apărării, în cadrul proiectului SAFE, ”Platforme de transport auto multifuncționale, pe roți”.
Premierul Luca Niculescu a declarat, în cadrul evenimentului de semnare a documentelor prin care Ministerul Apărării din Republica Moldova devine partener în cadrul proiectului SAFE, că ”oamenii de pe ambele maluri ale Prutului așteptă de la Guverne același lucru: să le asigurăm securitatea”.
Prim-ministrul sublinia că, prin acest acord, ministerele Apărării din România și Republica Moldova devin, în premieră, parteneri. Obiectivul comun este ”de a consolida, de a adapta capabilitățile de apărare la cerințele și la provocările actuale, de a investi în industria de apărare, pentru a susține consolidarea bazei industriale și tehnologice europene, prin proiecte și achiziții comune”, a subliniat Luca Niculescu, adăugând că finanțarea SAFE reprezintă pentru noi o ”mare oportunitate de a ne proteja teritoriul”.


