Nelu Barbu: Guvernul a aprobat înfiinţarea Departamentului pentru dezvoltare, promovare şi monitorizare a proiectelor de investiţii în infrastructură

Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, înfiinţarea Departamentului pentru dezvoltare, promovare şi monitorizare a proiectelor de investiţii în infrastructură, a declarat Nelu Barbu, purtătorul de cuvânt al Executivului. 'În şedinţa de Guvern de astăzi a fost şi o hotărâre de guvern privind înfiinţarea Departamentului pentru dezvoltare, promovare şi monitorizare a proiectelor de investiţii în infrastructură. (...) Este o chestiune care se cunoaşte în spaţiul public, acest departament fără personalitate juridică va funcţiona în subordinea prim-ministrului. Are ca obiectiv principal analiza şi monitorizarea implementării proiectelor de investiţii în infrastructură aflate în portofoliul instituţiilor publice, a companiilor şi societăţilor naţionale. Atribuţiile detaliate ale Departamentului vor fi aprobate prin decizia prim-ministrului, Departamentul va fi condus de un consilier de stat şi va prezenta săptămânal sau ori de câte ori este nevoie prim-ministrului rapoarte privind evoluţia implementării proiectelor de investiţii în infrastructură. Aşa cum a spus şi doamna prim-ministru, este nevoie de o analiză mai atentă a modului în care sunt respectate termenele în ceea ce priveşte investiţiile publice pentru a nu mai avea situaţii în care un proiect de investiţii publice ar fi trebuit finalizat într-o anumită perioadă de timp şi ne trezim că termenele sunt frecvent depăşite', a declarat Nelu Barbu, miercuri, la Palatul Victoria.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel