Năstase, emoționat de "mărturisirea demnă a unui destin frânt"

adrian.nastase_foto_enational.ro
adrian.nastase_foto_enational.ro

Fostul premier Adrian Năstase a fost impresionat de o "mărturisire demnă a unui destin frânt, vocea sugrumată, privirea ce-și oprea lacrimile". Este vorba despre interviul, din închisoare, dat de către Marina Popovici, în emisiune lui Mihai Gâdea. 

Adrian Năstase a scris, pe blogul personal, "cunoscând bine istoria dosarului “Trofeul calității”, pentru mine lucrurile erau clare". El adaugă că emoția transmisă de femeia cu vocea sugrumată și cu lacrimile oprite și  de "ideea că anii de condamnare se multiplică prin membrii de familie" îl face să se întrebe "de ce? și cui folosește?". El pune întrebările mai ales "în cazul unei persoane din afara jocului politic".

Marina Popovici a declarat că după ce a văzut la televizor ce se petrece cu Adrian Năstase cu privire la încercarea de sinucidere: "Mi-am dat seama că, dacă dânsul care este o persoană extrem de puternică a făcut gestul ăsta, înseamnă că ceea ce am simţit eu până atunci a fost real şi nu o închipuire de-a mea". Ea a fost condamnată, alături de soțul ei, Bogdan Popovici, în Trofeul Calității. Marina Popovici a primit o pedeapsă de cinci ani cu executare, iar soțul ei de șase.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel