Monica Macovei: Este suspectă graba numirii lui Pivniceru la Justiție

macovei
macovei

După o tăcere suspectă de câteva zile de la decizia Curții Constituționale de invalidare a referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu, eurodeputatul PDL, Monica Macovei, a declarat la B1Tv că numirea în grabă a lui Pivniceru la Ministerul Justiției i se pare suspectă.

 „E foarte suspectă această grabă de a numi un ministru al Justiției în perioada interimatului. Nicolăescu spune că Băsescu nu se întoarce până Pivniceru nu vine la justiție. Doamna Pivniceru trebuie să clarifice pentru propria imagine, public și în detaliu, acuzele aduse în presă, pentru că nu au fost aduse explicații, relațiile cu unii deputați de la PSd și PNL”, a declarat Macovei.

 „Tot timpul judecătorii au spus că ministrul Justiției trebuie să facă numai administrație. Mă întreb de ce nu aduc un om care să aibă experiență de manager. Numirea în sine a unui judecător nu o văd ca pe o schimbare benefică. Ce te determină să vii pentru câteva luni, pentru că în toamnă avem alegeri, nu? Mi-e teamă să nu pregătească cine știe ce ilegalități. Vor să ne scoată din UE, ne-au marginalizat”, a mai spus Macovei.

Preşedintele interimar Crin Antonescu a semnat joi decretul privind eli­berarea din functia de judecător la Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie a Monei Pivniceru, respectiv pe cel de numire a lui Pivniceru „în functia de membru al Guvernului, mi­nistru al Justitiei", după cum a informat Administraţia pre­zidenţială. Decretul vine după ce cu câteva ore înainte preşe­dintele CSM, Alina Ghica, a pus problema în plenul CSM ca după ce se ia act de demisie Mona Pivniceru să mai rămână 30 de zile judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a rezolva alte chestiuni administrative. Demersul lui Ghica a părut cel puţin ciudat în condiţiile în care  preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Livia Doina Stanciu, a spus foarte clar în şedinţă că nu este nevoie de aşa ceva.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel