Massimo Novali:Soprana Virginia Zeani, ajutată de un consul italian să îşi schimbe numele din Zehan în Zeani

[] []

31 mai 2019 / 22:53
Salveaza PDF Comentarii

Celebra soprană Virginia Zeani, acum în vârstă de 94 de ani, una dintre cele mai prestigioase soprane lirice din secolul XX, care a fost timp de 25 de ani 'prima donna assoluta' a Teatrului de Operă din Roma, a fost ajutată de un consul italian să îşi schimbe numele din Zehan în Zeani, a anunţat, vineri seara, consulul onorific al Italiei în judeţele Mureş, Bistriţa-Năsăud şi Cluj, Massimo Novali, în deschiderea ediţiei a treia a Festivalului Regal de Operă 'Virginia Zeani' de la Târgu Mureş.

'Sunt emoţionat în această seară din două motive, primul este că soţia mea are rudele în Solovăstru, este înrudită cu Virginia Zeani şi acesta este motivul pentru care sunt alături de festival. Al doilea motiv, Virginia Zeani a fost ajutată de un consul italian să îşi schimbe numele din Zehan în Zeani şi chiar a putut să devină competitivă la nivel internaţional', a declarat consulul onorific Massimo Novali. Celebra soprană Virginia Zeani s-a născut în 1925, în localitatea mureşeană Solovăstru, a debutat în 1948, a avut o carieră internaţională de peste 30 de ani, a interpretat peste 60 de roluri diferite şi a cântat alături de marii tenori ai lumii, între care Luciano Pavarotti, Placido Domingo, Beniamino Gigli sau Ferruccio Tagliavini. Virginia Zeani deţine peste 50 de premii şi distincţii naţionale şi internaţionale, este doctor honoris causa al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti şi al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, fiind deţinătoarea Decoraţiei Regale 'Nihil Sine Deo', acordată în 2011 de regele Mihai I al României, deţine distincţia judeţului Mureş, 'Fibula de la Suseni', conferită de Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş, Distincţia ALAE a Consiliului Judeţean Mureş şi este cetăţean de onoare al comunei natale, Solovăstru, şi a municipiului Reghin.

'Cred într-un arc afectiv al doamnei Virginia Zeani, această personalitate de lumină care patronează cu frumuseţea, cu farmecul şi cu valoarea ei - toate calităţi incontestabile - acest adevărat eveniment cultural. Avem a treia ediţie a Festivalului Regal de Operă 'Virginia Zeani' aici, la Târgu Mureş, care de anul acesta poartă un atribut în plus. Vorbim despre festivalul regal şi asta pentru că, din acest an, festivalul se bucură de patronajul Casei Regale a României. Mai mult decât atât, marele trofeul al concursului de canto 'L'Assoluta Virginia Zeani' una dintre componentele esenţiale ale festivalului, poartă de anul acesta numele şi însemnele Regelui Mihai I al României. Este un trofeu cu ale cărui linii avântate spre înalt vă întâlniţi a treia oară, este semnat din punct de vedere artistic de David Morar şi este executat, cu dedicaţia şi minuţia care îi caracterizează, de artizanii, de artiştii Casei Sabion. Festivalul este o realitate culturală a acestei ţări pe care am văzut-o crescând de la an la an şi evoluând în direcţia celor mai importante, celor mai semnificative evenimente culturale, festivaluri dedicate muzicii, aliniindu-se aşadar la tot ceea ce înseamnă exigenţa unui eveniment muzical european. Este un lucru pentru care le mulţumim organizatorilor şi partenerilor, autorităţilor locale, fără de care acest festival nu ar putea să existe şi nu ar putea să existe la nivelul la care a ajuns deja', a arătat Marius Constantinescu, gazda evenimentului, în deschiderea festivalului.

Directorul Filarmonicii de Stat din Târgu Mureş, dirijorul Vasile Cazan, consideră că Festivalului Regal de Operă 'Virginia Zeani' contribuie la recunoaşterea Palatului Culturii din Târgu Mureş ca centru extrem de atractiv pentru ceea ce înseamnă arta adevărată cu toate genurile ei. 'Este o mândrie şi pentru noi, care zi de zi activăm în acest spaţiu minunat, care este Palatul Culturii, să fim parte a acestui festival de excepţie, care an de an capacitează atenţia mureşenilor şi nu numai. Mă bucur că ecoul acestui festival este uriaş şi mă gândesc la deschiderea internaţională pe care acest eveniment o generează şi sunt convins că toate acestea contribuie esenţial pentru devenirea Târgu Mureşului şi a Palatului Culturii într-un centru extrem de atractiv pentru ceea ce înseamnă arta adevărată cu toate genurile ei, operă, simfonic şi vocal-simfonic, cameral, coral, aşa cum le promovează Filarmonica', a spus Vasile Cazan.

Prefectul judeţului Mureş, Mircea Duşa, a arătat că Târgu Mureş este un oraş al culturii, întrucât municipiul găzduieşte săptămânal evenimente culturale, iar scena Palatului Culturii este gazda unor concerte de excepţie. 'Când vorbim despre personalităţi culturale mureşene, instituţiile locale nu pot rămâne indiferente, Prefectura Judeţului, Consiliul Judeţean sau Primăria Târgu Mureş, care şi-au manifestat disponibilitatea de a susţine un astfel de eveniment cultural', a susţinut Mircea Duşa. Festivitatea de deschidere a celei de-a treia ediţii a Festivalului Regal de Operă 'Virginia Zeani' a fost urmată de un concert susţinut de doi muzicieni de origine română, violonistul Leonard Furda din Viena şi soprana româno-britanică Nelly Miricioiu. 

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24