Stă într-o rulotă, dar firma sa a încasat milioane de lei în 2013

petrica_zahariea
petrica_zahariea

Un ieșean, diagnosticat la naștere cu handicap mintal și care trăiește într-o rulotă, este, potrivit informațiilor obținute de la autorități, un antreprenor de succes. Firma pe care o deține se ocupă cu ridicarea mașinilor parcate neregulamentar pe străzile din Iași și, numai anul trecut, a încasat pentru acest lucru peste două milioane de lei.

Potrivit libertatea.ro. Petrică Zahariea, în vârstă de 50 de ani, stă într-o rulotă aflată pe un câmp, la marginea Iașiului. Dintre toate plăcerile vieții, lui Petrică Zahariea îi place cel mai mult să  mănânce şi să fumeze, de multe ori din ce primeşte de la alţii.

Cu toate acestea, ieșeanul este proprietarul unei firme care, în ultimii ani, a câştigat de fiecare dată licitaţia organizată de primărie pentru ridicarea maşinilor parcate neregulamentar pe străzile municipiului. Afacerea, se pare, că este profitabilă, din moment ce numai anul trecut firma lui Petrică Zahariea a ridicat 5.000 de mașini, activitate pentru care a încasat peste două milioane de lei.

Însă, potrivit sursei citate, în spatele afacerii s-ar afla fratele lui Petrică Zahariea, Claudiu, care și-ar folosi ruda doar pentru a beneficia de scutirea de plata unor taxe, conform legii, în cazul persoanelor cu handicap.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel