Liviu Dragnea, condamnat definitiv. USR, reacție

Dan Barna
Dan Barna

USR a transmis prima reacție pe Facebook, după ce Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv la închisoare, la 3 ani și 6 luni de închisoare.

"Hotărârea definitivă de condamnare a lui Liviu Dragnea luată de completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, la capătul unui lung șir de tergiversări, demonstrează că Justiția din România încă funcționează, în ciuda tuturor presiunilor la care sunt supuși magistrații de doi ani și jumătate încoace. Într-o democrație, hoții plătesc pentru faptele lor, iar magistrații trebuie lăsați să-și facă treaba, lucru pe care l-au spus și românii, la urne, duminică. Decizia ICCJ reprezintă o dovadă a independenței magistraților și a faptului că Liviu Dragnea nu a reușit, în pofida tuturor încercărilor disperate, să îngenuncheze Justiția din România", scrie USR pe Facebook.

„Pentru a scăpa de închisoare și pentru a-și albi dosarul politic, Liviu Dragnea a apelat la tot felul de tertipuri și acțiuni profund dăunătoare statului de drept și democrației. Am fost cu toții martori, în acești doi ani și ceva de guvernare PSD, la grozăviile puse la cale de el și camarila sa împotriva Justiției. Având condamnarea precedentă, în dosarul Referendumului, Liviu Dragnea nu ar fi trebuit oricum să fie în viața publică, dar în lipsa unor reglementări clare, precum cea cuprinsă în inițiativa ‵Fără penali în funcții publice′, România a asistat neputincioasă la tot ce a făcut acesta din funcția de al treilea om în stat. Dar, gata, de acum începem reconstrucția normalității, românii și-o doresc și au spus-o răspicat duminică", a declarat președintele USR, Dan Barna.

"Secția specială de intimidare și șantajare a magistraților"

 

"Sunt aproape trei ani de când Liviu Dragnea a fost trimis în judecată în acest dosar, sub acuzația de instigare la abuz în serviciu și fals intelectual pentru că a ordonat angajarea la DGASPC Teleorman a două persoane care munceau, de fapt, pentru PSD.  După preluarea puterii de către PSD, Liviu Dragnea nu a făcut altceva decât să încerce să tergiverseze, dacă nu să blocheze de tot, dosarul. A comandat Guvernului Grindeanu să dea OUG 13, a pus-o pe Viorica Dăncilă să atace la Curtea Constituțională modul de alcătuire a completurilor de cinci judecători de la ICCJ și, după ce a văzut că o astfel de strategie este câștigătoare, grație ajutorului primit de la judecătorii numiți politic la CCR, i-a ordonat lui Florin Iordache să atace și completurile de trei judecători. În paralel, în Parlament, i-a pus pe parlamentarii PSD și ALDE să masacreze legile Justiției, să înființeze Secția specială de intimidare și șantajare a magistraților și să modifice Codurile penale inclusiv în sensul reducerii termenelor de prescripție.

Dosarul, a cărui judecare a mai fost luată o dată de la zero, în octombrie 2017, după ce unul dintre membrii completului de trei judecători s-a pensionat, a fost zilele acestea la un pas să fie luat iar de la zero, doar pentru că avocații lui Liviu Dragnea au cerut amânări peste amânări și au invocat diverse excepții de neconstituționalitate, doar pentru a se scurge timpul și a se pensiona un alt judecător, de data aceasta din completul de cinci. România are nevoie în funcții publice de oameni integri și bine pregătiți din punct de vedere profesional, de oameni care să acționeze cu adevărat în slujba cetățenilor", a mai scris USR.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play


Cele mai noi știri

Cele mai citite știri






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.201
YesMy