Liga 1 se reia de  vineri, după trei luni de suspendare

Liga 1 îşi va deschide porţile, dar nu şi pentru spectatori. Joi se împlinesc trei luni de când a fost declarată epidemia de coronavirus, iar vineri fotbalul se va relua şi în România. Jucătorii şi staff-ul cluburilor au de respectat o serie de măsuri.

Nu se vor ţine şedinte tehnico-tactice în vestiare, pe bancă toată lumea va purta măşti, iar titularii nu au voie să se îmbrăţişeze sau să scuipe pe teren.

În plus, în timpul meciurilor, jucătorii vor auzi doar vocea antrenorilor de la marginea terenului. Cel puţin până la 1 iulie, spectatorii nu vor putea merge pe stadioane.

„E foarte important să reluăm campionatul, e important să revenim pe teren pentru că aşteptarea a fost una grea, însă nu putem începe oricum. Perioada de aşteptare de 9 săptămâni a lăsat urme, am fost la antrenamentele Viitorului, am văzut starea fizică a jucătorilor. Va fi un an de sacrificii, pentru că perioada de pregătire dintre sezoane va fi de două, trei săptămâni, va fi una scurtă. Sunt de părere că la un moment dat trebuie să aducem publicul pe stadioane, pentru că fotbalul fără spectatori e ca la teatru fără spectatori în sală. Eu insist pentru găsirea unei formule pentru a aduce publicul pe stadioane. Trebuie să ne gândim la un scenariu, începând cu luna iulie. Va fi un an greu, deja se simt pierderi la cluburi", a spus Gică Popescu, preşedintele echipei FC Viitorul, în cadrul conferinţei de joi, la care au participat premierul Ludovic Orban, Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, dar şi reprezentanţii Federaţiei Române de Fotbal şi Ligii Profesioniste de Fotbal, potrivit Mediafax.

„Toate la timpul lor", a răspuns premierul României, Ludovic Orban, la dorinţa lui Popescu.

„Am primit o promisiune că putem avea şanse să avem spectatori în acest sezon dacă ne facem treaba cum trebuie şi că de la 1 iulie putem avea spectatori pe stadion", a spus Justin Ştefan, secretarul general al LPF.

În Bulgaria, Ungaria şi Serbia, echipele au fost susţinute de fani. Pe stadioane pot intra până la 20-30% din capacitatea arenelor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel