Legea salarizării, "un proiect mort din fașă". Elena Cristian: Dacă ar trece, atunci ar fi nevoie de noi taxe | DCNews
Cele mai citite

Legea salarizării, "un proiect mort din fașă". Elena Cristian: Dacă ar trece, atunci ar fi nevoie de noi taxe

elena-cristian-analist DC Business
Elena Cristian, analist DC Business

Legea salarizării a intrat în ziua decisivă, iar România riscă să piardă 770 de milioane de euro din PNRR. Elena Cristian, analist DC Business, a comentat subiectul.

Legea salarizării unitare intră în ziua decisivă. Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, a spus că partidele trebuie să ajungă astăzi, 25 august, la un acord pentru ca actul normativ să poată fi adoptat la timp. În caz contrar, România riscă să piardă 770 de milioane de euro din PNRR.

Liderii partidelor politice au mers la Cotroceni pentru discuţii cu preşedintele Nicuşor Dan şi, dacă se va ajunge la un acord, legea va fi publicată şi trimisă în Parlament săptămâna viitoare. Elena Cristian, analist DC Business, a comentat subiectul într-o intervenție la România TV, în emisiunea moderată de Cristina Șincai. 

Elena Cristian: Acest proiect este mort din fașă

"Este foarte greu de spus ce se va întâmpla. Suntem cu 5 zile înainte de expirarea termenului limită și acum ni se vorbește de întâlniri, de consens politic, de varianta finală... De unde o să găsească guvernul încă 4 miliarde, minimum 4 miliarde, în plus față de anvelopa aprobată de Comisia Europeană. Este o soluție care ar fi trebuit să se poarte acum câțiva ani, nu cu 5 zile înainte. Din punctul meu de vedere, acest proiect este mort din fașă. Nu are cum să treacă. Nu există timpul fizic pentru un consens. Nu există timpul pentru identificarea resurselor bugetare necesare suportării acestei povești fiscale. Nu există timp pentru nimic. Probabil că vom pierde acești bani, o sumă foarte importantă care ne-ar fi ajutat foarte mult. În același timp, este o lecție despre cum poate politicul, din nou, să îngroape ceva ce poate fi rezolvat. Dacă ei nu au găsit un consens politic pentru un guvern funcțional, ne gândim acum că în toată această nebunie se vor pune la masă și vor spune 'nu pierdem 770 de milioane. Hai să facem ceva'. Eu nu cred asta. Nu văd responsabilitate politică nicăieri în acest moment.

"Dacă legea s-ar aproba în forma actuală, atunci ar fi nevoie de o creștere imediată a taxelor"

Dacă legea s-ar aproba în forma în care se află în acest moment - deși nu cred, din punctul meu de vedere e un subiect închis - atunci este nevoie de o creștere imediată a taxelor, inclusiv a TVA-ului. De ce? Pentru că nu există nicio altă resursă bugetară pentru a acoperi acel impas de 4 miliarde. Tot ce ar putea să facă este să pună taxe din nou, sărăcirea populației și biruri noi pe categoriile care deja o duc greu. Sunt oameni care abia reușesc să trăiască de la o zi la alta.

Nu știu ceva de reducerea majorărilor pentru demnitari din noua lege a salarizării. Hai să fim serioși! De când auzim de reducerea cheltuielilor în sistemul bugetar? Cred că s-a făcut deja un an, din august, de când premierul demis Bolojan ne-a spus că este a doua etapă a restructurării cheltuielilor statului, ale reformei, și că se va face la finalul anului. Suntem la un an după și nu s-a făcut nimic. În administrația publică locală și centrală se angajează pe bandă rulantă. Despre ce vorbim? E clar că nu au resurse în acest sens, ci doar taxe și impozite noi, inclusiv pentru pensionari, pe care ni le vor pune iar în cap", a explicat Elena Cristian.

CITEȘTE ȘI: Zi decisivă pentru legea salarizării: Discuții între liderii politici și Nicușor Dan. Dragoș Pîslaru: Este al 12-lea ceas, nu mai este timp
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→
• acest articol reprezintă o opinie

Comentarii (3)

Mihai1   •   25 August 2026   •   20:24

@Cezar - înainte de 89 nu erau sporuri decât extrem de puține și punctuale.
Pe acea vreme se presupunea că dacă ești profesor și îți dă ordin directorul să iei și clasă de dirigenție nu prea comentai. Toți erau plătiți la fel doar că unii tovarăși munceau mai mult pentru că așa se decidea de la Secretarul BOB.
Este cea ce își doresc cei care au scris jalonul ăsta în PNRR.
Ce făcuseră comuniștii era sistemul "lucrului în acord" dar aia e altceva.
Rog sa nu mai mințiți! Este jenant!

SISTEMUL BAZAT PE SALARIU DE BAZĂ ȘI SPORURI ESTE UN SISTEM PENTRU REDUCEREA CHELTUIELILOR BUGETARE! De aceea legea asta nouă ne costă mai mult decât legea veche!

Cezar Osiceanu   •   25 August 2026   •   16:40

Este o măsură relativ corectă deoarece există un paradox al situației sporurilor acordate la stat și neacordate la privat! Prin uniformizarea sporurilor se va putea aplica salarizarea unitară și la stat și la privat
Sistemul bazat pe salariu de bază plus sporuri este unul moștenit de la comuniști și a avut rolul motivării angajaților

Maria Coman   •   25 August 2026   •   15:58

Ca specialista in HR va explic in esenta ce prevede legea actuala si ce prevede cea noua!
Legea actuala prevede salarii de baza pentru fiecare si sporuri pentru ORICE activitate IN PLUS facuta!
Legea noua prevede salarii de baza MAI MARI pentru toata lumea si scaderea drastica a stimulentelor pentru activitati SUPLIMENTARE!
De aceea ne costa mai mult (vom plati mai bine pe cei care fac munca la minim) si de aceea sunt revoltati unii (vad ca munca in plus, efortul nu mai sunt rasplatite).

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Economie
Citește mai multe din Economie
x close