Cele mai citite

Finanțiștii amenință cu blocarea activității după discuțiile de la Cotroceni pe Legea Salarizării

Protest finanțe 4 iunie 2026
Protest finanțe 4 iunie 2026

Discuțiile purtate la Palatul Cotroceni pe tema noii Legi a Salarizării au aprins din nou fitilul în sistemul fiscal. Federația Națională a Sindicatelor Finanțiștilor anunță pierderi de până la 3.000 de lei din fluturașul de salariu și pun pe masă scenariul unor proteste masive, similare celor care au paralizat recent ghișeele și activitatea fiscală din toată țara.

Potrivit calculelor făcute de sindicaliști, noua formulă a legii îi afectează pe funcționarii fără sporuri. Mai exact, între 650 și 1.500 de lei net pierduți lunar la funcțiile de execuție și între 2.000 și 3.000 de lei net tăiați din veniturile celor cu funcții de conducere.

Sindicatele mai atrag atenția că artificiul prin care Guvernul promite să acopere diferențele le va afecta viitorul financiar.

„Mecanismul artificial al «sumelor compensatorii» propus în proiect ascunde o capcană majoră: aceste sume vor diminua semnificativ veniturile luate în calcul la stabilirea pensiei și, în plus, vor bloca orice posibilitate de creștere salarială viitoare până în anul 2031”, spune Federația Națională a Sindicatelor Finanțiștilor într-un comunicat.

Finanțiștii somează partidele din Parlament să nu voteze proiectul în forma ieșită de la Cotroceni.

„Respingem cu fermitate acest proiect de lege și facem un apel public către partidele parlamentare care au oferit asigurări că nu vor vota nicio reglementare care diminuează veniturile cetățenilor. Ne așteptăm ca liderii politici să își mențină poziția asumată și să blocheze acest proiect în Parlament”, avertizează ei.

CITEȘTE ȘI: Nouă zi de proteste - „Revolta pentru demnitate”: Peste 14.000 de angajați din Finanțe au oprit lucrul. Activitatea ANAF, suspendată complet / Video

Ședință de criză luni: Precedentul celor 14.500 de greviști se poate repeta

Liderii sindicali se adună luni în ședință de urgență pentru a stabili calendarul reacțiilor. Semnalul transmis Guvernului este că sistemul poate intra oricând în blocaj total.

„Amintim decidenților politici că salariații din sistemul fiscal din România au declanșat deja o revoltă națională extremă, o acțiune de protest la care au participat peste 14.500 de membri de sindicat prin neprezentarea masivă la serviciu. Aceasta reprezintă o formă legitimă și radicală de apărare a drepturilor noastre, un precedent clar care se poate repeta oricând în lipsa unui dialog real”, precizează Federația Națională a Sindicatelor Finanțiștilor.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Economie
Citește mai multe din Economie
x close