Isabelle Gullden, CSM București: Nu am luat decizia

Handbal
Handbal

Jucătoarea echipei de handbal CSM Bucureşti, Isabelle Gullden, a declarat, joi, că nu a luat încă o decizie în ceea ce priveşte prelungirea contractului cu gruparea din Capitală scadent la finalul sezonului 2017-2018. 

"Nu ştiu ce voi face deocamdată. Într-adevăr, contractul meu expiră la finalul sezonului. Dar eu nu mă concentrez acum pe aceste lucruri, ci pe partidele pe care le am de jucat. Este foarte important ca indiferent dacă rămân sau nu, să fac o treabă bună în acest final de sezon, cu o participare în Final4 şi aşa mai departe. Visul meu a fost întotdeauna să câştig Liga Campionilor, însă acum important este să ajungem în Final4 şi vom vedea ce se întâmplă acolo", a spus Gullden. 

Ea a menţionat că în partidele din campionat cu CSU Danubius Galaţi şi AHCM Slobozia se vor pune la punct ultimele detalii înaintea meciului de săptămâna viitoare cu Gyori Audi ETO KC din Liga Campionilor. "Până la meciul din Liga Campionilor mai avem două partide în campionat şi ne concentrăm pe acestea. Dar, bineînţeles, că ne gândim şi la meciul cu Gyor. Este foarte bine că avem aceste meciuri, putem pune la punct mici detalii înaintea partidei cu Gyor. Este un meci important, noi avem nevoie de punctele puse în joc. Este o grupă foarte grea, iar punctele câştigate pe teren propriu vor conta foarte mult în final. Dar, noi ne propunem bineînţeles să câştigăm puncte şi în deplasare. Întotdeauna este frumos să începi cu un meci pe teren propriu, să simţi atmosfera şi fanii de partea ta", a afirmat ea. 

Următoarele meciuri vineri și duminică

"Îmi pare bine că am revenit la Sala Polivalentă pentru că ultimele meciuri le-am jucat în Sala Dinamo. Sper că va fi plină la partida din Champions League şi sunt sigură că aşa va fi. Îmi place că vom juca aici, mă simt ca acasă", a adăugat jucătoarea în vârstă de 28 de ani înaintea antrenamentului de joi seara. 

Echipa de handbal feminin întâlneşte pe teren propriu, vineri (ora 19,00), pe CSU Danubius Galaţi şi duminică (ora 20,00), pe AHCM Slobozia, în cadrul etapelor a 13-a, respectiv a 14-a a Ligii Naţionale. La 26 ianuarie (ora 20,30), tot în Sala Polivalentă din Capitală, CSM Bucureşti va disputa primul meci din faza grupelor principale ale Champions League împotriva echipei Gyori Audi ETO KC. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel