EXCLUSIV  Întâlnire secretă Orban-Bușoi. Baronii PNL vor să se răzbune pe Iohannis

Surse din PNL au declarat că a avut loc o întâlnire între cei doi candidaţi pentru conducerea partidului. Orban şi Buşoi au convenit „să nu se atace şi să vorbească de partid”. 

Nu se știe dacă s-a ajuns la o înțelegere, pentru a evita externalizarea scandalului din PNL, cert este că până acum s-au structurat cele două tabere: Ludovic Orban cu baronii; Buşoi cu Antonescu, Stolojan şi liderii tineri.


Campania electorală devine război în PNL : Orban ia distanţă de Iohannis 

Campania din PNL devine din ce în ce mai dură pe măsură ce Orban şi Buşoi caută să-şi asigure susţinerea pentru Congres. Cei doi candidați încearcă să-și diferențieze discursul. Cristian Buşoi dă tot mai mult curs cererii din partid să fie evitată fixația la un singur tip de discurs public, cel legat de Justiţie. Bușoi cere promovarea unor teme economice care ar putea face ca PNL să poată impune, din nou, agenda dezbaterii publice. De cealaltă parte, Orban vrea să câștige speculând frustrările liberalilor, după pierderea alegerilor. Astfel, Orban încearcă o distanțare de Klaus Iohannis, pe care îl asociază cu echipa care a condus partidul la alegeri. Unii baroni liberali sunt nemulțumiți pentru că președintele Iohannis nu s-ar fi implicat suficient în sprijinirea partidului, alții pun pe seama lui înfrângerea la locale și parlamentare.

Omul lui Orban, atac la Iohannis

Radu Zlati a dat încă un semnal de distanţare a grupării Orban de Klaus Iohannis. Zlati, susţinător al lui Ludovic Orban a spus că partidul a fost preş la picioarele lui Iohannis în timpul Alinei Gorghiu şi că între „preş şi picioare nu există parteneriat”. Această declaraţie vine la doar două zile de la lansarea moţiunii lui Ludovic Orban, când fostul ministru al Transporturilor a evitat în discursul său vreun mesaj despre parteneriatul dintre PNL şi Klaus Iohannis. 

Zlati: Conducerea Gorghiu-Blaga folosea abuziv girul președintelui

Radu Zlati a făcut o declaraţie şocantă spunând că fosta conducere a PNL pretindea susţinerea preşedintelui pentru decizii politice pentru care nu exista o astfel de susţinere. „În grupul parlamentar, sau atât cât am luat eu parte la şedinţele BPN-ului, ni se sugera ca anumite decizii pe care noi urma să le votăm, erau aprobate, veneau cu girul Palatului Cotroceni, iar în realitate nu era tocmai aşa”. Dacă aşa au stat lucrurile înseamnă că  fosta conducere Gorghiu-Blaga se folosea abuziv de girul preşedintelui, fără să-l aibă de fapt, iar şeful statului era învinovăţit de membrii de partid pentru decizii de care nu avea habar.

Taberele se schimbă de la o zi la alta

În acest moment,  Orban şi Buşoi sunt în plină campanie şi fiecare număra filialele pe care se pot baza. Ludovic Orban contează la prima vedere, pe un număr de 25 de filiale, dar calculele se pot da peste cap pentru că există încă organizaţii care discută cu ambii candidaţi  şi în multe din organizaţii sunt oameni care au semnat şi pentru Cristian Buşoi. În jurul lui Orban s-au grupat baronii locali, Mircea Hava, Gheorghe Falcă, Ilie Bolojan, în mare echipa care a fost la putere şi sub conducerea Alinei Gorghiu. Cristian Buşoi contează pe susţinerea fostilor preşedinţi Crin Antonescu şi Theodor Stolojan, pe europarlamentari şi pe sefii locali mai tineri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel