EXCLUSIV  Fenomenul Maglavit. Ce s-a întâmplat în trei zile de vineri consecutive

La sfârşitul lunii iunie 1935, pe toată durata verii acelui an, prima pagină a cotidienelor româneşti a fost dominată de cele trei teofanii ale ciobanului Petrache Lupu din Maglavit şi de efectul lor. Decenii în şir apoi, numele lui Petrache Lupu, respectiv acela al comunei doljene Maglavit au fost sinonime cu „minunea divină” şi cu vindecările miraculoase săvârşite aici. Dar şi cu afluenţa puhoaielor de pelerini.

Maglavitul era o comună din sud-vestul Olteniei; o aşezare cu peste cinci mii de locuitori, care se întindea până în Lunca Dunării. Prin mijlocul localităţii trecea şoseaua judeţeană, iar la doi kilometri se afla, după staţia Moţăţei, halta Maglavit, de pe linia ferată Craiova-Calafat. În vara anului 1935, într-o singură zi, zece trenuri suplimentare supraîncărcate au pornit din Craiova pentru a transporta pelerini la Maglavitul situat la 15 kilometri de Calafat.

Pentru a înţelege ce se întâmplase la Maglavit în trei zile de vineri consecutive, începând din 31 mai 1935, transcriem din raportul solicitat de episcopul Vartolomeu consilierului său cultural, preotul D. Cristescu: „Vineri, 31 mai a.c., ciobanul Petrache Lupu ajunse în mijlocul zăvoiului, când un eveniment cu totul neaşteptat îi curmă gândurile şi îl opreşte în drum, umplându-i sufletul de frică şi de nedumerire. Un moşneag bătrân, cu barba albă şi lungă până la brâu şi cu mustăţile tot la fel, a cărui îmbrăcăminte, albă ca zăpada, formată din păr mătăsos şi frumos din cale afară, îi acoperea corpul până la degetele picioarelor, stând deasupra pământului ca la două palme, opreşte calea ciobanului Petrache Lupu zicându-i: «Să te duci să spui la lume, la părintele, la primărie şi la biserică, că dacă nu se pocăieşte lumea, dacă nu ţin sărbătorile, dacă nu se lasă de rele, dacă nu vin la biserică, dacă nu se apropie, atunci foc, atunci ne rupe (...)». Odată porunca dată, moşneagul a dispărut urcându-se spre cer într-un nor pătrat”.

Abia după a treia teofanie, tânărul cioban – avea 28 de ani – se hotărăşte să-i împărtăşească preotului paroh întreita întâlnire. Va mai fi martorul unei teofanii pe 7 iulie 1935, când „a văzut înaintea sa o stea luminoasă, mare ca de 60-70 cm, de formă rombică, stând deasupra pământului orizontal... Tot atunci – spune ciobanul – i s-a dat poruncă să spună aceasta (tâlcuirea unei grave prevestiri – n.n.) întregei lumi şi celui mai Mare Om din ţară”.

Consilierul episcopal enumeră în raportul său câteva întâmplări extraordinare care avuseseră loc recent la Maglavit, între care: „O fetiţă a lui Marin Coveianu din Amzuleşti, fiind surdomută din naştere, ducându-se la locul minunii, în urma rugăciunii ciobanului vorbeşte şi aude; un oarecare Gheorghe Pricop, tocmai din judeţul Baia, fiind surd s-a înzdrăvenit; locuitorul Gh. I. Şt. Coca din Maglavit, pentru că a luat în derâdere pe cioban, a fost lovit de paralizia braţelor şi a picioarelor. De asemenea, ciobanul Guran Brânzache din Flămânda Mehedinţi, pentru că nu credea în cele propovăduite de cioban, a rămas paralizat”.

S-a spus că ziarul „Dimineaţa” ar fi declanşat pelerinajele către Maglavit. După cum reiese însă din reportajul apărut în numărul din 27 iunie 1935 al gazetei, atitudinea sa, firească unei foi de stânga, este mai degrabă refractară miracolelor: „După o cale de jumătate de oră cu automobilul ajungem în comuna Maglavit. Părea o zi de răzmeriţă. În faţa primăriei era adunat întregul sat, bărbaţi, femei şi copii care trăgeau după ei purcei şi câini lăţoşi. Preotul şi primarul se străduiau să răspundă potopului de întrebări şi, mai ales, să dea explicaţii cât mai pe înţelesul tuturor...”. „Toate satele prin care am trecut – mai scria «Dimineaţa» – erau în fierbere. Sătenii au uitat de munca câmpului şi de necazurile secetei ca să discute, opriţi în mijlocul drumului, minunea.”

Peste zece zile, preotul pomenit, parohul Maglavitului, Nicolae Bobin, se adresa ziarului „Curentul”: „...aş dori să veniţi cât se poate de neîntârziat, pentru ca nu cumva cei de la «Dimineaţa» să altereze ca şi până acum adevărul – care trebuie să stea la baza publicaţiunilor d-stră”.

În aceeaşi zi de 27 iulie 1935, „Universul” reproducea declaraţia episcopului Vartolomeu al Râmnicului Noului Severin: „Datoria noastră, a Bisericei, e să fim circumspecţi cu asemenea cazuri”.

Peste două zile, tot în „Universul”, acelaşi ierarh declara: „Până la pronunţarea medicală a d-lui dr. Paulian asupra stării organice a ciobanului din Maglavit, pe care vă rugăm să-l trimiteţi la Bucureşti cu un delegat al dv., vă rugăm să opriţi orice procesiune locală”.

Înainte să vină la Bucureşti însă, aşa cum informa „Universul” din 2 august 1935, ciobanul fusese la Sinaia: „Azi dimineaţă, la ora 10, s-a oficiat o slujbă religioasă la Mânăstirea Sinaia la care a luat parte şi Petrache Lupu. Scopul venirii lui Petrache Lupu la Sinaia a fost de a solicita M. Sale Regelui o audienţă. Suveranul l-a primit în audienţă la ora 3. Audienţa a durat o oră. M. S. Regele i-a dat o icoană, care să fie aşezată la Maglavit şi a acordat înaltul său patronaj pentru ridicarea bisericii”.

Începuse colectarea de fonduri pentru construirea unei biserici pe locul „La Buturugi”, unde ciobanul fusese martorul teofaniilor succesive. Ziarul „Curentul” deschisese deja o listă de subscripţie, adunând astfel, până în luna noiembrie 1935, o sumă ce depăşea 1.700.000 de lei, într-o vreme când 2.000 de lei era un salariu onorabil.

Pe 18 septembrie 1935, „Curentul” adăuga la seria vindecărilor miraculoase încă una: „Sâmbătă s-a întâmplat o altă minune în faţa celor peste 150.000 de credincioşi. În timpul slujbei divine, băiatul Tudor Gh. Petre, surd şi mut din naştere, de fel din comuna Corbeasca, cătunul Ostrăţul din judeţul Ilfov, care se afla de câteva zile la Maglavit, a început să vorbească şi să audă. (...) Lucrul a fost constatat şi controlat imediat în faţa PS Sale Episcopului, a tuturor preoţilor, autorităţilor şi publicului”. Acelaşi cotidian consemnase cu o lună înainte, pe 17 august: „Părintele Bobin a spus că dl. arhitect Cantacuzino donează pentru mânăstirea ce se va construi 40.000 de cărămizi şi se oferă să întocmească gratuit planurile”.

Declaraţia fusese făcută cu prilejul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, pe 15 august 1935, la biserica din Maglavit, unde reporterul recunoscuse în timpul slujbei, alături de arhitectul G.M. Cantacuzino, şi pe „colonelul Gh. Brăescu”, adică pe scriitorul omonim. În acea perioadă începuse să apară în satul lui Petrache Lupu un ziar local: „Cuvântul Maglavitului”.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News