Delegația Fondului Monetar Internațional, discuții cu președintele PSD, Liviu Dragnea

Președintele PSD Liviu Dragnea a transmis delegației FMI că Partidul Social Democrat acționează în sensul stabilității politice, economice și sociale a României,  mai ales în contextul tulburărilor din zonă. De asemenea, Liviu Dragnea a afirmat că PSD consideră prioritare : reforma administrativă, reformarea funcției publice, rentabilizarea companiilor de stat și pregătirea lor pentru privatizare.

Președintele PSD Liviu Dragnea s-a întalnit cu delegația Fondului Monetar International, condusă de Poul Thomsen, director al Departamentului pentru Europa al FMI la sediul PSD. 

Vom fi foarte atenți în ce măsură actualul guvern va continua mecanismul de absorbție a fondurilor europene, construit de noi, și care a determinat o creștere substanțială a nivelului de absorbţie", a declarat Liviu Dragnea, în cadrul întâlnirii cu delegația FMI. Acesta a subliniat și faptul că este implicat în conturarea unui Program de dezvoltare a României, pe termen lung. Acesta ar consta în susținerea unor proiecte concrete pe mai multe axe, dintre care cele mai importante sunt : educația, sănătatea, agricultura, infrastructura etc.

Poul Thomsen: Este bine ca Parlamentul și Guvernul să aibă în vedere o abordare comună

Poul Thomsen a apreciat preocupările și prioritățile președintelui PSD și a afirmat că România este într-un moment bun, din punct de vedere economic, chiar dacă s-au luat măsuri de relaxare fiscală, concomitent cu aprobarea unor măsuri sociale, spre exemplu creșterea salariilor. A ținut să precizeze, însă, că Guvernul și Parlamentul au o responsabilitate și pentru viitor, astfel încât este bine să aibă în vedere o abordare comună, pentru a preveni anumite sincope fiscale. Acest deziderat s-ar putea realiza, potrivit lui Thomsen, printr-un echilibru al cheltuielilor, o creștere a veniturilor, un deficit care să nu depășească 3% din PIB.

În privința adoptării Bugetului de Stat pe 2016, atât Liviu Dragnea, cât și Poul Thomsen au căzut de acord că acesta trebuie să reflecte fotografia la zi a economiei actuale -România înregistrând cea mai mare creștere economică din Europa-, dar şi ținând cont de echilibrele macro-prudențiale, astfel încât orice posibilă încetinire a mersului economiei să ne găsească pregătiți, cu o rezervă bugetară. Aceasta ar fi necesară, pentru a nu se apela la măsuri care să fie resimțite de populație, informează PSD. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel