Urmărește emisiunea live


Decizii din şedinţa PNL. Orban a anunţat variantele de premier

Ludovic Orban, preşedintele PNL, face declaraţii la finalul şedinţei PNL. A rămas Florin Cîţu propunerea partidului pentru funcţia de premier sau se adeveresc informaţiile care îl dau pe Orban ca favorit? 

Liberalii s-au întrunit în şedinţă la sediul din Aleea Modrogan pentru a stabili varianta finală cu care vor merge la preşedintele Klaus Iohannis dar şi la negocierile cu UDMR şi USR PLUS. Până acum, se vehiculează două variante. Una în care Ludovic Orban este propus premier, iar Florin Cîţu preşedinte la Senat, iar cealalltă în care Florin Cîţu va fi propus premier, iar Ludovic Orban preşedinte la Camera Deputaţilor. 

"Constatând că mandatul iniţial, prin care PNL a decis să desemneze ca şi candidat la funcţia de premier pe Florin Cîţu, şi candidat la C. Deputaţilor pe subsemnatul, a generat probleme, am luat decizia de a flexibiliza mandatul, ţinând cont de solicitările partenerilor noştri.

Ca atare, PNL a decis următorul mandat. În primul rând, vom continua negocierile cu UDMR şi USR-PLUS. Obiectivul nostru e de a transpune într-o guvernare eficientă toate obiectivele din planul de guvernare prezentat în faţa românilor.

PNL, având o pondere de aproximativ 55 la sută în cadrul acestei majorităţi, consideră legitim să desemneze candidat la funcţia de premier şi candidat la preşedinţia uneia dintre camere. Mandatul nostru presupune una din două variante. Rămâne în picioare cea cu Florin Cîţu la premier şi eu la Camera Deputaţilor. Dacă nu se acceptă, acceptăm varianta în care PNL să desemneze premier şi să nominalizeze un candidat pentru funcţia de preşedinte al Senatului. Atunci, candidatul la funcţia de prim-ministru este preşedntele PNL, adică subsemnatul, iar la şefia Senatului va fi desemnat dl Florin Cîţu.

Fiecare partid are dreptul deplin să îşi desemneze candidaţii pentru funcţiile pe care vor să le ocupe. Nicio formaţiune politică nu poate desemna un candidat al altui partid pentru o poziţie care aparţine partidului respectiv.", a declarat Ludovic Orban. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel