Decizie bombă: Familia lui Rîmaru cere statului despăgubiri uriașe

George_ciocan
George_ciocan

Familia celui mai cunoscut criminal în serie din România, Ion Rîmaru, amenință că va cere statului român despăgubiri uriașe dacă nu i se va indica locul exact în care a fost îngropat ruda lor, executată în 23 octombrie 1971, la Jilava.  

George Ciocan, fratele lui Ion Rîmaru, are dubii în privința execuției acestuia și cere redeschiderea dosarului, să i se comunice locul în care a fost îngropat criminalul, dar și deshumarea cadavrului.

"În cazul în care ne va fi indicat un loc, să zicem "Aici e îngropat", trebuie să existe o cruce din fier forjat. Bănuiesc că aşa se proceda, ca acelea de pe marginea şoselelor. Ştiu că e cam greu să facem studii în România pe cadavre vechi. Am păstrat de la taică-su nişte probe", a declarat cumnata lui Ion Rîmaru la România TV.

Mai mult, familia este nemulțumită și că nu au primit corpul neînsuflețit al lui Ion Rîmaru, pentru a-l îngropa, și este decisă să dea statul în judecată dacă nu va primi răspuns la solicitările îniantate.

"În primul rând, vorbim de chestiuni legate de vinovăţia lui Rîmaru, care a fost stabilită printr-o hotărâre, care a fost de altfel şi executată, şi a doua chestiune legată de corpul neînsufleţit, care în mod normal şi legal trebuia să ajungă la familie. În aceste cazuri, familia lui Rîmaru a început demersurile pentru a obţine explicaţii pentru această situaţia, iar în situaţia în care nu va intra în posesia corpului său, nu se va indica locul în care acesta este înhumat se solicită aceste despăgubiri, adică 200.000 euro", a declarat avocatul familiei Rîmaru, Artin Sarchizian.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel