Cum i-a cântat Mihalea lui Arșinel de Crăciun

alexandru-arsinel
alexandru-arsinel

Alexandru Arșinel și-a amintit de momentul când a avut surpriza să îi cânte chiar Ioan Luchian Mihalea, un moment de basm pe care nu îl va uita niciodată.

Marele actor și-a amintit că – în iarna lui 1987, a venit să-l colinde Ioan Luchian Mihalea, iar muzica pe care a auzit-o a fost una divină. La rugămintea Ziarului Metropolis, Alexandru Arșinel a rememorat momentele respective și a povestit că acele colinde i s-au părut extraordinare.

„Eu am multe amintiri frumoase de Crăciun, însă una dintre ele m-a marcat foarte mult timp, pentru că a fost ceva ce rar ți se întâmplă într-o viață. Ceva de care îți amintești mereu cu nespusă nostalgie. S-a întâmplat, cred, în iarna lui 1987, într-o perioadă în care colindele adevărate erau interzise.

Asta nu însemna că noi nu ne colindam între noi și că nu vedeai colindători la tot pasul în preajma Sărbătorilor. Avusesem în noaptea aia niște invitați. Petrecerea se încheiase, invitații plecaseră, iar nevastă-mea se culcase deja. Mă pregăteam să mă schimb și eu și să mă pun în pat, când de undeva din ceruri parcă, dintr-un spațiu nedefinit, se auzea încetişor un colind aproape ireal. M-am dus la ușă și am deschis-o.

Erau cinci colindători și Ioan Luchian Mihalea, cu grupul cu care el obișnuia să colinde pe la diferite personalități. I-am invitat în sufragerie, i-am servit cu ce aveam pe acolo și i-am rugat să cânte încet, pentru că nu voiam să o trezesc pe nevastă-mea din somn. Colindele au durat vreo 30 de minute, o muzică divină, ceva, cum spuneam, coborât direct din ceruri. La plecare le-am dat adresa lui Dinu Săraru, să-l colinde și pe el, apoi m-am dus în dormitor. Am întrebat-o pe nevastă-mea dacă a auzit ceva în sufragerie. «Da, a fost ceva minunat» – mi-a spus, «am simțit că am ajuns în Rai»…", a spus Alexandru Arșinel, conform Ziarul Metropolis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel