Cultul personalităţii în politica românească

Fostul ministru al Economiei, deputatul Constantin Niță, într-o postare pe blog, face căteva observații cu privire la beția de putere  pe care îi cuprinde pe unii politicieni.

În 2015, când am candidat ca preşedinte executiv al PSD, am atras atenţia în discursul meu asupra predispoziţiei unor colegi de a începe să se creadă zei când ajung la putere. Îl citam atunci pe unul dintre împăraţi romani care spunea „Dragă eu, sunt pe cale să devin un zeu".

Am fost convinşi cu toţii că nu vom mai vedea astfel de manifestări în România după perioada Ceauşescu. Din păcate, în ultimii ani, cultul personalităţii a revenit „la modă" în politica românească şi nu numai, fenomen extrem de îngrijorător dacă ne gândim la efectele pe termen lung asupra societăţilor.

Vă recomand cu mare drag o carte pe care o citesc în acest moment „Istoria megalomaniei – Deliruri şi fantezii ale cultului personalităţii în politică" de Pedro Arturo Aguirre, un scriitor şi profesor de ştiinţe politice din Mexic. Printre poveştile numeroşilor lideri care şi-au clădit puterea având în centru cultul personalităţii, veţi găsi referiri interesante şi la Nicolae Ceauşescu.

Aş dori să vă împărtăşesc un citat din primul capitol intitulat „Imitarea zeilor" care m-a dus cu gândul la... cel puţin un personaj de pe scena politică actuală din România: „Mulţi tirani poartă cu sine complexe şi tulburări ale personalităţii grave de-a lungul multor ani, care ies la iveală atunci când intră în posesia puterii absolute şi se văd înconjuraţi de calomniatori care-i linguşesc constant. Apare la satrap o întunecare a minţii de natură megalomană care-l face să se încreadă în faptul că este infailibil şi de neînlocuit. Se croieşte drum spre cultul personalităţii, spre construcţiile faraonice, pentru ca dictatorii să se creadă genii universale, şi spre o dezvoltare paranoidă care-i determină să-i considere duşmani de moarte pe toţi cei care critică sau au păreri diferite."

Sunt curios, voi la cine v-aţi gândit când aţi citit aceste rânduri?

Eu sper însă ca valori democratice precum puterea majorităţii, libertatea cuvântului sau profesionalismul în faţa inculturii să înăbuşe evoluţia acestui fenomen pe care îl îmbrăţişează mulţi politicieni când intră în posesia puterii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel