Cod penal. Barna (USR): Sunt convins că nu va intra în vigoare

Sebastian Florea / 03 iul 2018 / 21:35 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Preşedintele USR, Dan Barna, a afirmat marţi că este convins că noul Cod penal nu va intra în vigoare şi că partidul pe care îl conduce va câştiga "lupta pentru justiţie".

"Am foarte mare încredere şi sunt cumva convins că acest Cod penal (...) nu va ajunge să intre în vigoare. Acest Cod penal pentru infractori, această adevărată lege pentru fărădelege sunt convins că nu va intra în vigoare şi vom câştiga lupta pentru justiţie, pentru că avem alături milioane de oameni decenţi, cinstiţi, care vor o Românie decentă şi o Românie normală", a declarat Barna.

În opinia sa, "ultimul an şi jumătate a fost efectiv furat" dezvoltării României. "Guvernul României şi am văzut în ultimele luni şi Parlamentul României au devenit o casă de avocatură pentru Liviu Dragnea. Şi miza şi convingerea mea este că până la urmă vom obţine victoria normalităţii în acest stat", a mai spus Barna.

El a făcut aceste afirmaţii la un eveniment în care au fost anunţate rezultatele campaniei de consultare civică "USR e vocea ta!" şi în care a fost lansată strângerea de idei pentru "primul program de guvernare participativ din România".

Discuţii cu peste 10.000

"În ultimele patru luni, USR a discutat cu peste 10.000 de oameni despre cum ar trebui să arate această Românie. (...) Pornind de la concluziile la care am ajuns în aceste luni şi în urma analizei chestionarelor, am realizat nişte principii de schimbare de paradigmă (...), o schimbare de paradigmă care are de fapt un element cheie - puterea la cetăţeni", a arătat Barna.

El a spus că USR propune "schimbarea modalităţii de realizare a programelor de guvernare".

"Începând de astăzi până undeva spre finalul anului vor avea loc dezbateri de lucru, discuţii în interiorul partidului cu experţii şi consultanţii pe care îi avem, în logica de a nu mai face programul de guvernare doi-trei oameni într-un birou şi de a-l prezenta apoi sau a-l impune. (...) Ceea ce face astăzi USR este să deschidă poarta spre conceptul acesta generos de program de guvernare participativ, de fapt să deschidă poarta pentru ca opiniile voastre să poată să ajungă cu adevărat în mediul politic", a mai afirmat Barna.

Vezi şi: Protest la Guvern contra Codului Penal - VIDEO

 



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27