EXCLUSIV  Coaliţia PSD-PNL, "cea mai puternică". Sociologul Bulai, ipoteză despre Ciolacu și negocierile cu PNL și Iohannis

Facebook Parlamentul Romaniei - Camera Deputatilor
Facebook Parlamentul Romaniei - Camera Deputatilor

Sociologul Alfred Bulai a indicat că o alianţă între PNL şi PSD ar fi o soluţie bună pentru guvernare şi a adus aminte de USL, care a câştigat alegerile cu 70%. 

"Eu vedeam împotriva curentului de opinie. Vedeam PSD-ul susţinând pe ideea responsabilităţii, a legitimării, un Guvern minoritar până la 1 februarie sau 1 martie. PSD se legitima. PNL ar fi guvernat minoritar într-o situaţie de criză, nu se mai poate spune că PSD e ciuma roşie. PSD nu se ofilea la guvernare, nu scădea electoral, iar în martie cerea anticipate sau cerea toată guvernarea. Ignora miza asta mică de a fi iarna asta la guvernare şi avea proiecţia pe termen lung de partid responsabil, la care nu mai poate funcţiona narativul ăsta cu ciuma roşie", a spus Val Vâlcu la emisiunea Nod în Papură. 

"S-a încercat şi s-a reuşit în 2007-2008. A fost bine? PSD şi-a dat seama că nu a fost. Experienţa pozitivă a fost USL"

"S-a încercat asta cu Tăriceanu şi s-a şi reuşit în 2007-2008. Atunci PNL era chiar singur pe lume, fără UDMR, aveau mai puţine voturi. Au jucat frumos cei de la PSD, adică erau foarte vehemenţi împotrivă, dar nu a trecut nicio moţiune de cenzură, nu s-a întâmplat nimic. Acum sunt două diferenţe. Atunci era foarte multă civilizaţie, nu a existat o ruptură atât de dramatică ca acum. Şi atunci a fost dat PD afară de la guvernare, dar fără scandal. Ăştia au ajuns la certuri inimaginabile, spre deosebire de cei de atunci care s-au dus în Parlament şi au trecut acolo cu noul Guvern. Erau nişte oameni prin partide atunci care dacă băteau palma se înţelegeau şi respectau înţelegerea. Probabil a primit mult PSD atunci, posturi, bani în teritoriu. Geoană era şef la PSD, era o altă miză atunci. A fost bine? PSD, după o vreme, şi-a dat seama că nu a fost. De fapt, în 2009 a ajuns la putere PDL-ul dat afară de la guvernare. După 4 ani în opoziţie, te aşteptai ca PSD să câştige serios. Erau aproape de PDL, dar PDL a avut mai mulţi deputaţi şi au făcut Guvernul. Mai mult, nebunia cu alegerile a făcut să se rupă alianţa, aşa zisa coaliţie de un an de zile, care a arătat că de fapt mariajul cu PNL-ul pe la spate, dar şi cel cu PDL-ul i-a făcut să piardă. Din punctul ăsta de vedere nu e o experienţă chiar pozitivă", a punctat Alfred Bulai.

De altfel, acesta a spus că singura experienţă pozitivă pentru ambele forţe politice a fost alianţa USL. 

"Experienţa pozitivă a fost alianţa reală, pe faţă, care a fost USL, cea mai puternică. Alianţa aia a fost reală, a câştigat 70%. Dar după aceea s-a ajuns la ciuma roşie, dezastru. E foarte greu să se revină, trebuie timp să se repare lucrurile. Nu e suficient că la ultima declaraţie Iohannis a criticat doar USR şi nu a mai zis nimic de PSD. 

Să ştii că USL s-a pregătit aproape doi ani. Liderii mergeau împreună la emisiuni, nu se mai înjurau. Fără să sugereze că urmau să se alieze. Aveau şi o miză (n.r alianţa contra lui Traian Băsescu). Din punctul ăsta de vedere, situaţia e diferită azi şi cred că cei de la PSD din teritoriu au spus nu. Nu ştiu dacă riscă Marcel Ciolacu acum să facă altceva. Pe de altă parte, cred că Marcel Ciolacu discută prin interpuşi cu Iohannis, dar cred că şi cu cei de la PNL", a mai spus sociologul. . 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel