Publicat pe 15 Feb 2022 Directorul SRI, Eduard Hellvig, a fost chemat în Parlament pe tema situaţiei de la granița Ucrainei
Publicat pe 15 Feb 2022 Mandat internațional de arestare pe numele lui Robinho după condamnarea la 9 ani de închisoare pentru viol în grup
Publicat pe 15 Feb 2022 HaHaHa Production lansează Flow Music School, prima școală de muzică din România creată după programa London Music School
Publicat pe 15 Feb 2022 Oana Bulai, despre angajamentul asumat de către PSD în momentul intrării la guvernare
Publicat pe 15 Feb 2022 Franța, fără sancțiuni pentru cei prinși cu certificate false. Dacă se vaccinează împotriva Covid
Publicat pe 15 Feb 2022 Autostrada BLOCATĂ de gândacul croitor. Președinta ANANP: ”Ne-am reclamat singuri”. Exercițiu șocant cu o LIBELULĂ
Publicat pe 15 Feb 2022 Ziua Națională a Lecturii. Directorul BCU „Carol I”: „Suntem preocupați de noile generații”
Publicat pe 15 Feb 2022 Adi Croitoru despre hidrocentralele BLOCATE: "Pentru numele lui Dumnezeu, nu mai avem timp! Trebuie să le terminăm odată!"
Publicat pe 15 Feb 2022 Daniel Zamfir, inițiativă de NORMALITATE, ”nimic spectaculos”. Adi Croitoru, Arii Protejate: Primul pas. Dacă facem așa cum trebuie, fără să MINȚIM, CE nu va spune nu
Publicat pe 15 Feb 2022 Hidrocentrală OPRITĂ de un ONG, după o "EROARE" a statului. Adi Croitoru: "Trebuie să răspundă cineva". Chirieac: Noaptea minții!
Publicat pe 15 Feb 2022 NENOROCIRE pentru România: Hidrocentrale aproape gata, BLOCATE în ultima clipă. Croitoru, Arii Protejate: S-a GREȘIT. Aici este marea dramă!
Publicat pe 15 Feb 2022 Eric Zemmour, copia fidelă a lui Donald Trump, candidat la președinția Franței. Ce sfaturi a primit în convorbirea telefonică de 40 de minute, de luni
Publicat pe 15 Feb 2022 Iohannis, decret privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate. Ce magistrați au fost eliberați din funcție
Publicat pe 15 Feb 2022 Adi Croitoru, președinta ANANP, la DCNewsTV, despre deblocarea investițiilor din energie
Publicat pe 15 Feb 2022 Peskov, anunț de ultimă oră despre Vladimir Putin. Ce a decis liderul de la Kremlin. "Este gata"
Publicat pe 15 Feb 2022 Guvern: Înființarea Comitetului Interministerial pentru programul România Atractivă finanțat de PNRR
Publicat pe 14 Feb 2022 Rusia - Ucraina, 16 februarie 2022. Oana Zamfir: Mă pronunț doar asupra lucrurilor vizibile în momentul de față
Publicat pe 14 Feb 2022 Clasamentul Ligii 1, după derby-ul CS Universitatea Craiova - FC U Craiova din epilogul etapei a 26-a
Publicat pe 14 Feb 2022 Nicoleta Pauliuc, despre cazierul supraviețuitorului de cancer: Trebuie să fie curat, după o perioadă. Doar așa vom evita discriminările / video
Publicat pe 14 Feb 2022 Alertă cu bombă în timpul meciului FC Botoşani - Academica Clinceni din Liga 1
Publicat pe 14 Feb 2022 Justin Trudeau se va folosi de o lege rară pentru a înăbuși protestele camionagiilor
Publicat pe 14 Feb 2022 Serviciile secrete din SUA au dezvăluit planul lui Putin de a invada Ucraina: atacuri aeriene asupra infrastructurii-cheie și înconjurarea Kievului
Publicat pe 14 Feb 2022 Cezar Ouatu, după semifinala Eurovision 2022: Am ieșit din tot acest circ. O să las aici scris
Publicat pe 14 Feb 2022 Ambasadorul Ucrainei, despre concesiile cu Rusia. ”Nu are nimic de-a face cu NATO”
Publicat pe 14 Feb 2022 CEC Bank raportează al treilea an cu profituri record. La ce nivel de profit au ajuns în 2021
Publicat pe 14 Feb 2022 Alertă în magazinele din București și Ilfov. Somon afumat contaminat retras de la raft
Publicat pe 14 Feb 2022 Cristian Diaconescu: Portul Constanța, ”poartă de ieșire” pentru Ucraina. ”Marea Neagră este blocată militar și la Nord, și la Sud”
Publicat pe 13 Feb 2022 Președintele Ucrainei l-a invitat pe Joe Biden în vizită la Kiev, zilele următoare
Publicat pe 13 Feb 2022 FCSB - Chindia Târgoviște, rezultat final. Revenire spectaculoasă după ce oaspeții au avut avantaj de două goluri
Publicat pe 13 Feb 2022 Semifinala Eurovision 2022 a provocat... GREAȚĂ. Reacții de ȘOC ale telespectatorilor. ”Nu mai am cuvinte”, ”TVR... vai de voi! Sunteți jalnici!”. Cristian FAUR, criticat pentru limbaj și atitudine
Publicat pe 13 Feb 2022 Serbia își face provizii de RĂZBOI. Guvernul a comandat TONE de sare, mazăre, fasole, făină și lapte praf
Publicat pe 12 Feb 2022 Consilierul lui Putin, informații din culisele discuției cu Joe Biden, despre care spune că a fost „destul de echilibrată”. Ce promisiune a făcut președintele Rusiei
Publicat pe 12 Feb 2022 Discuția telefonică dintre Joe Biden și Vladimir Putin s-a încheiat. Rusia, avertizată! Vor fi ”costuri severe”
Publicat pe 12 Feb 2022 Poluare extremă în București cu etilbenzen, noaptea, de la incendiatorii de autoturisme: "Se ard zeci de tone de cauciucuri"
Publicat pe 12 Feb 2022 Patinatoarea rusă Kamila Valieva, depistată dopată la doar 15 ani. Controversă mondială cu timpul de comunicare al rezultatului
Publicat pe 12 Feb 2022 Încasări record din TVA în 2021. Florin Cîțu: "Mai mulți bani la buget, după ce am redus taxele"
Publicat pe 11 Feb 2022 UE, către personalul neesențial: ”Părăsiți Ucraina cât mai curând posibil”. Macron și Biden, discuții cu Putin, sâmbătă! ”Rusia ne-a propus”