Boldea va primi în continuare indemnizaţia de parlamentar

boldea_mihail
boldea_mihail

Deputatul Daniel Boldea, aflat în arest, va primi indemnizaţia de parlamentar, a stabilit, miercuri, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, care a mai stabilit că acesta nu va mai beneficia de sumă forfetară, diurnă de şedinţă sau de maşina de la Parlament.

"Boldea va primi doar indemnizaţia de parlamenatr, atât şi nimic mai mult. Asta pentru că ne obligă Statutul (deputaţilor şi senatorilor-n.r.) în momentul de faţă. Toate celelalte drepturi îi sunt suspendate", a precizat preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor Danile Buda (PDL), scrie Mediafax.

Buda a spus că decizia Comisiei în cazul lui Boldea este similară cu cea în cazul lui Voicu, un alt senator arestat în urmă cu câţiva ani.

"Boldea nu va primi suma forfetară, diurna de şedinţă, nici maşină nimic din ceea ce înseamnă o activitate să presupună prezenţa domniei sale efective în Parlament", a explicat Buda.

El a mai spus că potrivit actualului Statut al senatorilor şi deputaţilor nu poate fi suspendată indemnizaţia de parlamentar.

"Nu poţi să suspenzi indemnizaţia pe actualul Statut, urmează ca Comisia pentru Statut să ia în discuţie această chestiune într-o şedinţă optimă şi să propună modificarea Regulemantului", a adăugat Daniel Buda.

Decizia Comisiei juridice a Camerei privind Cazul Boldea a fost luată în absenţa presei, care a fost invitată de preşedintele Comisiei să aştepte hotărârea pe holul Parlamentului

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel