Boc promite că Legea bugetului va fi gata imediat după finalizarea Legii salarizării

boc
boc

Legea bugetului pe anul 2011 va fi gata imediat după finalizarea Legii salarizării unitare, pentru că aceasta trebuie să stea la baza bugetului, explică premierul Emil Boc.

Boc a declarat că bugetul pe anul viitor va avea un deficit de 4,4 la sută din PIB, comparativ cu cel din 2010, care este de 6,8 la sută. "Trebuie să avem un buget extrem de bine articulat, cu priorităţi, astfel încât să răspundă nevoilor României, pentru că în 2012 trebuie să ajungem la trei la sută deficit bugetar. Asta dacă dorim să mai putem finanţa acest deficit", a subliniat Boc. Premierul a spus că marea problemă a crizei economice este faptul că nu mai sunt bani uşor de găsit pentru finanţarea deficitului. Cel puțin cum reiese la nivel declarativ, se pare că premierul a început să-i asculte pe specialiștii care atrag atenția de mult asupra lipsei politicilor de susținere a investițiilor. "Pe plan extern nimeni nu te mai împrumută dacă nu eşti o ţară credibilă. Trebuie politici de susţinere a investiţiilor şi nu a consumului. Dacă rămânem pe consum, nimeni nu ne va împrumuta", a afirmat acesta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel