Președintele PDL, Vasile Blaga, a declarat sâmbătă la lansarea moțiunii sale de la Zalău, că nu este rușinat de trecutul său fesenist. Liderul democrat-liberal a precizat că în cazul în care va fi reales la șefia partidului va fi deschis tuturor, indiferent de vârstă, aluzia la declarațiile Elenei Udrea, care făcea referire la atragerea celor cu vârste apropiate de 40 de ani.
”Eu în permanenţă am fost, sunt şi voi fi un om care adună, nu dezbină oameni şi vă garantez că voi fi, dacă mă alegeţi, preşedintele unui PDL unit în care să aibă loc toţi: şi cei de 20 de ani, şi cei de 30 de ani şi cei de 40 de ani şi cei de 50 de ani şi de 60 de ani şi de 70 de ani. Că auzeam că acum de împart unii în fel şi fel - uni-s de 40, alţi-s fesenişti, alţi-s reformaţi, alţi-s reformatori. Păi da, să ne înţelegem!
Unii dintre noi, şi sunt şi în sala asta, am avut curaj, la un moment dat, în '90 chiar, să ne rupem de Iliescu şi de Măgureanu, şi ce erau oamenii aştia la timpul ăla. Iar eu mă mândresc cu asta. Pentru mine nu e o ruşine că am fost în FSN. Alţii că le miroase de la un timp”, a spus Blaga, potrivit Agerpres.
Candidatul la președinția PDL, Vasile Blaga, și-a prezentat sâmbătă la Zalău, în fața a circa 100 de membri de partid, moțiunea ”România dreaptă. PDL - politica dincolo de lozinci”. Tot sâmbătă, Blaga își va prezenta programul la Cluj Napoca, Bistrița și Piatra Neamț.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News