ANAF: Am pus sechestru la Rompetrol Rafinare, ca să nu înstrăineze activele

rompetrol
rompetrol

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a instituit sechestru asigurator, pe data de 10 septembrie, asupra unor terenuri şi instalaţii deţinute de compania Rompetrol Rafinare, precum şi asupra participaţiilor în filialele sale.

"Grupul Rompetrol a luat act cu surprindere, în data de 10 septembrie, de decizia emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) prin care s-a instituit sechestru asigurator asupra unor terenuri şi instalaţii ale Rompetrol Rafinare precum şi asupra participaţiilor în filialele sale.", se arată într-un comunicat al companiei.

Potrivit unor surse din cadrul ANAF, citate de Hotnews, această măsură a fost instituită pentru a se evita întrăinarea acestor active. "Atâta timp cât legea le permitea teoretic înstrăinarea unor active, noi eram obligaţi să preîntâmpinăm acest lucru şi să ne asigurăm că el nu se va produce”, au declarat sursele menţionate.

"Rompetrol nu intenţionează bineînţeles să înstrăineze aceste active: în perioada 2007-2010, programul de investiţii în Grupul Rompetrol se ridică la peste un miliard dolari, pe baza finanţării a nu mai puţin de 1.8 miliarde dolari acordate în aceeaşi perioadă de acţionarul majoritar KazMunayGas. Acţiunea ANAF nu afectează operaţiunile Rompetrol Rafinare, dar creează un important prejudiciu de imagine pentru Rompetrol Rafinare şi Grupul Rompetrol", arată, la rândul său, compania.

În opinia Rompetrol, decizia ANAF "ignoră prevederi legale şi contractuale ai căror termeni sunt extrem de clari, fiind cea mai recentă dintr-o serie de acţiuni ale unor autorităţi publice având ca subiect obligaţiunile emise de Rompetrol Rafinare".

"Prin decizie sunt indisponibilizate active, pentru o sumă de bani pe care Rompetrol Rafinare nu o datorează şi nici nu o va datora vreodata bugetului de stat, contrar celor pretinse de ANAF", mai precizează compania.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel