DCNews Stiri Problema reală a României, dincolo de criza politică și deficit. Primarul Iașiului: Un popor prost este ușor de manipulat

Problema reală a României, dincolo de criza politică și deficit. Primarul Iașiului: Un popor prost este ușor de manipulat

Poblema reală a României este educația, spune primarul Iașiului, Mihai Chirica / FOTO ILUSTRATIV: magnific.com @syda_productions

Deficitul bugetar și, în general, problemele bugetare nu reprezintă principala problemă a României, avertizează primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, care spune că țara este „în cădere liberă”.

Lipsa interesului pentru educație în România devine tot mai evidentă de la un an la altul, mai ales prin rezultatele obținute la Evaluarea Națională și Bacalaureat, atenționează primarul Iașiului, Mihai Chirica, care a punctat că nivelul scăzut al educației este, cu adevărat, cea mai mare problemă a României. Iar acest aspect pune în pericol viitorul societății românești, a adăugat el.

Mihai Chirica, semnal de alarmă: Un popor prost este un popor ușor de cucerit și de manipulat

„Uitându-mă la statisticile rezultatelor la Evaluarea Națională, încep să fiu tot mai îngrijorat. Ne-am tot bătut cu pumnul în piept că avem un sistem educațional care funcționează, dar are niște rateuri extraordinar de mari. (...) Indiferent de deficit și prostia pe care o vedem la televizor zilnic, problema României de astăzi este cea despre care vă vorbesc. Și probabil că vom avea aceeași nefericită constatare și la sfârșitul examenului de Bacalaureat, ca să nu mai vorbim despre ce calitate au absolvenții noștri din învățământul superior, atunci când vorbim despre medii. 

Cred că problema noastră principală n-a mai devenit nici măcar una de culoare politică sau de formarea unui amărât de guvern, că nu mai reușim nici asta, ci de existență pe termen lung. Un popor prost este un popor ușor de cucerit și de manipulat.

Cred că ar trebui să ne punem toți, la aceeași masă, măcar cei care mai gândim cât de cât românește, și să ne asumăm cu responsabilitate să salvăm națiunea - fără să folosim cuvinte mari - dar cred că a venit timpul! Poate și media conștientizează, într-un mod mai activ, prin ceea ce promovează, că suntem cu adevărat în cădere liberă. Am depășit marginea prăpastiei și a venit timpul să facem ceva”, a declarat primarul Mihai Chirica, invitat la prima ediție a dezbaterii organizate de DCNews Media Group, „Dezbateri, inițiative, bune practici și modele de succes ale românilor care schimbă comunități”.

Dezamăgirea în clasa politică, o altă problemă stringentă a României

Primarul a mai spus că o altă problemă extrem de mare a României este nivelul de dezamăgire resimțit al populației cu privire la clasa politică. Aspect care, în timp, îi va determina pe tot mai mulți oameni competenți să se retragă din viața politică, rezultând o societate din ce în ce mai slabă.

„Eu nu mai vreau, sincer, să fac politică într-o țară unde trebuie să-mi asum niște decizii pe care ulterior să le regret, ori că nu le-am contestat, fiind luate de alții, ori că n-am reușit să am o voce suficient de puternică încât să o pot schimba.

Nivelul de dezamăgire al clasei politice conștiente a devenit atât de mare încât refuzul de a mai participa într-o clasă politică va fi tot mai prezent. Și acesta va fi cel de-al doilea cel mai mare colaps al societății românești - că vom ajunge să fim conduși doar de proști”, a mai spus Mihai Chirica.

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri