Universitatea Craiova s-a calificat în play-off-ul Europa League la fotbal, după ce a învins formaţia finlandeză KuPS Kuopio cu scorul de 2-1 (1-1), joi seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în manşa secundă din turul al treilea preliminar.
După 1-1 în prima manşă, campioana României a obţinut o victorie muncită şi şi-a asigurat calificarea în faza principală a unei competiţii europene, fie că aceasta va fi Europa League, fie că va fi Conference League.
Universitatea a început cu stângul meciul din Bănie, fiind condusă prin golul lui Valentin Gasc (4), însă a reuşit să întoarcă scorul prin reuşitele lui Steven Nsimba (43 - penalty) şi Carlos Mora (62).
Universitatea va juca în play-off-ul Europa League cu Ararat-Armenia, care a fost eliminată din Champions League de NK Celje (2-1 şi 0-2). Alb-albaştrii vor juca prim manşă pe teren propriu, pe 20 august, iar revanşa va avea loc în Armenia, pe 27 august.
Ştefan Baiaram, ieşire nervoasă la schimbare
Ştefan Baiaram a fost schimbat în minutul 80 cu Heriberto Tavares, când Craiova conducea deja cu 2-1, şi a avut o ieşire nervoasă. Acesta a mers agale către marginea terenului, în timp ce oamenii de pe banca oltenilor îi făceau semne să iasă mai repede din teren. Regulamentul UEFA spune că, dacă un jucător întârzie ieşirea de pe teren, jucătorul care trebuia să îl înlocuiască trebuie să mai stea 1 minut în afara terenului.
"Nu e vorba că îmi lipseşte ceva. Sunt bucuros că ne-am calificat şi am reuşit să intrăm în play-off-ul Europa League, dar sunt dezamăgit de prestaţia mea din această seară. De asta sunt puţin supărat. Am început destul de slab, dar apoi am făcut un joc bun, ne-am creat mult mai multe ocazii decât adversarul. Puteam să câştigăm mai categoric. Nu cred că am fost surprinşi de ei la început, am făcut noi probabil o greşeală acolo (n.r. - la golul primit) şi sperăm ca pe viitor să nu mai începem meciurile de la 1-0 pentru adversar", a explicat fotbalistul la postul DigiSport.
Fluierat de public în acest meci, Baiaram a menţionat că este obişnuit să fie tratat astfel.
"M-am obişnuit cu reacţia publicului (n.r. - la adresa sa). De când sunt la Craiova m-am obişnuit cu aceste lucruri, sper să nu se mai întâmple. Vedem ce va fi pe viitor. Probabil că suporterilor nu le-a plăcut prestaţia mea din această seară. Sunt conştient că nu am făcut un joc bun, dar nu mă aşteptam să se întâmple chiar aşa", a adăugat el.
Întrebat dacă îşi doreşte să se transfere la un alt club, Ştefan Baiaram a răspuns: "Momentan avem o dublă importantă în Europa League, iar după, cu siguranţă, o să mă gândesc la viitor. Eu ştiu că trebuie să îmi îmbunătăţesc jocul şi să fac diferenţa în acea dublă şi pe viitor va fi bine. Îmi doresc să ne calificăm în grupele Europa League şi să ne îndeplinim obiectivul".
Filipe Coelho a reacţionat după momentul cu Ştefan Baiaram
”A fost dificil să pregătim meciul, nu am avut mult timp. Grupul a crezut. În repriza a doua am avut mai multă încredere. Jucăm împotriva unor echipe bune.
E foarte importantă victoria. Suntem fericiți. Continuăm să muncim, ne așteaptă alte meciuri dificile. Cred că după minutul 30 am fost mai agresivi. Am început apoi bine repriza a doua. După ce am marcat, am controlat. Continuăm să muncim.
Nu am început foarte concentrați. E important pentru club. Trebuie să muncim. Sunt mulțumit de cum a reacționat grupul. Uneori trebuie să suferim și să muncim. Trebuie să fim cu toții mândri. Le mulțumesc suporterilor. Sunt minunați.
(n.r. despre ieșirea nervoasă a lui Ștefan Baiaram) Nu vreau să vorbesc. Treceau secundele și riscam să rămânem fără acea schimare. Nimic special. M-a îmbrățișat la final
Nu e ușor să joci la Craiova. Jobul meu este să-i ajut pe jucători. Lukic nu a avut succes aici și uitați ce face la U Cluj. Trebuie să muncim mai mult.
Luptăm pentru calificare (în faza principală din Europa League). Va fi dificil, dar vom munci pentru asta. Suntem deja într-o competiției europeană. Vom da tot ce avem mai bun. Cred că acest grup a scris deja o poveste la Craiova. Sunt mândru de echipă, de oraș”, a spus Filipe Coelho, la flash-interviu.