Doru Bușcu, redactor-șef la Cațavencii, a reacționat la moartea jurnalistului Patrick André de Hillerin, în exclusivitate pentru DC News.
Jurnalistul Patrick André de Hillerin (52 ani), membru fondator al Academiei Cațavencu și Cațavencii, a încetat din viață luni, 28 septembrie, la Jurilovca, județul Tulcea. Un apel la 112 ar fi fost făcut în jurul orei 18.00 de către un prieten al jurnalistului. Circumstanțele și cauza decesului urmează să fie stabilite de autorități. Vestea a provocat o puternică reacție în presa românească, dar și în rândul foștilor colegi. Doru Bușcu, redactor-șef al revistei de satiră politică Cațavencii, a făcut o declarație în exclusivitate pentru DC News despre Patrick André de Hillerin. În planurile sale se află și un număr dedicat celebrului jurnalist.
"Cea mai mare parte a vieții lui a fost în universul acesta"
"Patrick a fost cel mai tânăr jurnalist din toate timpurile, de la revistele Cațavencu, Academia Cațavencu și tot ce ține de Cațavencii. Practic, cea mai mare parte a vieții lui a fost în universul acesta al nostru al umorului, al satirei politice, cu mici întreruperi, pentru că a stat tot timpul aici. În ultimii ani nu mai lucra la noi, se retrăsese în Deltă, la Jurilovca. Ducea o viață solitară și a avut niște probleme în urmă cu doi ani de sănătate. A avut niște probleme cu inima. Nu era genul care se confesează. Mai vorbeam când și când prin telefon. Când a plecat de la noi a spus că se retrage definitiv din presă. După aceea, nu a putut să stea departe, și a mai scris pe ici, pe colo.
"Un copil teribil al presei"
A fost un copil teribil al presei. A fost unul dintre cei mai buni, dacă nu vârful redacțiilor care au făcut aceste ziare. Un copil, ziarist precoce, născut literalmente să facă presă. A avut un talent nativ. Are o contribuție formidabilă la istoria fenomenului Cațavencu și e o mare tristețe că a sfârșit atât de brusc, la o vârstă care ne pune pe toți pe gânduri. Unii chiar cred că au viața înainte la 52 de ani. Toată lumea e în doliu. Avem fața căzută. Vestea a venit brusc, dar mai multe nu știu în momentul acesta. Oricum, nu mai contează, nu mă interesează, e destul că Patrick nu mai este. Vrem să-i dedicăm un număr. Asta e intenția mea, cel puțin. Este un jurnalist mult mai important decât lasă să se înțeleagă o știre de presă. E un jurnalist consistent, care a făcut toate genurile, un copil inteligent încă de la început, un adult matur, un om echilibrat, cu un condei pe care rar îl întâlnești în presa românească. Altminteri, el a fost parte integrantă a școlii de scris satiră de la Cațavencu. A fost unul dintre vârfuri, fără doar și poate. O să mai scriem și o să mai spunem lucruri despre el, pentru că orice ai spune acum despre el e prea puțin", a spus Doru Buşcu, redactor-șef al revistei de satiră politică Cațavencii.