DCNews › Sport › Fotbal › Liga Națiunilor: Italia a îngenunchiat Franța, scor 3 - 1. Rezultatele și clasamentul, după partidele de joi seara

Liga Națiunilor: Italia a îngenunchiat Franța, scor 3 - 1. Rezultatele și clasamentul, după partidele de joi seara

Italia, antrenată de Roberto Mancini, a obținut o victorie spectaculoasă în fața puternicei formații a Franței, cu scorul de 3-1, joi seara, pe Stadio San Siro din Milano, în Liga Națiunilor la fotbal.

Deși Franța a avut o posesie superioară și a deschis scorul prin Michael Olise (10), Squadra Azzurra a obținut o victorie frumoasă, arătând angajament și dăruire. Francesco Pio Esposito, atacant lansat de Cristian Chivu la Inter Milano, a reușit o dublă (26, 75 - penalty), celălalt gol al gazdelor fiind semnat de Davide Frattesi (63), jucătorul lui Lazio.

Italia a mai avut un penalty, dar Sebastiano Esposito (fratele lui Pio) a ratat (60).

Echipa antrenată de Zinedine Zidane a părut lipsită de energie, chiar dacă a avut două bare, prin Bradley Barcola (35) și Rayan Cherki (52).

Campioana mondială și europeană Spania a învins Cehia cu 2-0, în deplasare, prin golurile înscrise de Alex Baena și Marc Pubill. Cehii, antrenați de spaniolul Santi Denia, au avut o bară, prin Hlozek.

Anglia s-a calificat în sferturile de finală, după o victorie la limită cu Croația (2-1), pe Wembley. Morgan Rogers (24) și Harry Kane (64 - penalty) au marcat golurile gazdelor, în timp ce Petar Sucic a punctat pentru croați (59).

Kane a sărbătorit cu un gol din penalty selecția cu numărul 126, un nou record pentru naționala Albionului.

Belgia a învins Turcia cu scorul de 2-1, în deplasare, după ce Arda Guler a deschis scorul din lovitură liberă (20). Kevin De Bruyne (27) și Charles De Ketelaere (30) au condus diavolii roșii al victorie.

Mijlocașul Narek Grigorian (Farul Constanța) a jucat 72 de minute pentru Armenia, care a remizat acasă cu echipa Ciprului, 1-1. Marinos Tzionis (UTA) a fost rezervă la oaspeți.

Risto Radunovic (FCSB) a intrat la pauză în echipa Muntenegrului, victorioasă în fața Letoniei cu 2-1. Portarul Igor Nikic (FC Argeș) a fost rezervă la gazde.

Rezultatele de joi:

Liga A

Grupa A1
Turcia - Belgia 1-2
Au marcat: Arda Guler 20, respectiv Kevin De Bruyne 27, Charles De Ketelaere 30.

Italia - Franța 3-1
Au marcat: Francesco Pio Esposito 26, 75 - penalty, Davide Frattesi 63, respectiv Michael Olise 10.
Sebastiano Esposito (Italia) a ratat un penalty în min. 60 (șut pe lângă).

Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Italia 5 3 1 1 11-6 10
2 Franța 5 3 1 1 8-5 10
3 Belgia 5 3 0 2 8-6 9
4 Turcia 5 0 0 5 3-13 0

Grupa A3
Cehia - Spania 0-2
Au marcat: Alex Baena 39 - penalty, Marc Pubill 90+6.
Cartonaș roșu: Ladislav Krejci (Cehia) 69.

Anglia - Croația 2-1
Au marcat: Morgan Rogers 24, Harry Kane 64 - penalty, respectiv Petar Sucic 59.

Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Spania 5 5 0 0 14-5 15
2 Anglia 5 4 0 1 16-4 12
3 Croația 5 1 0 4 5-16 3
4 Cehia 5 0 0 5 2-12 0

Liga C

Grupa C1
Albania - Finlanda 2-0
Au marcat: Ernest Muci 35, Rei Manaj 50.
Cartonaș roșu: Miro Tenho (Finlanda) 67.

San Marino - Belarus 0-2
Au marcat: Kiril Gomanov 13, Artem Kontsevoi 17.
Cartonaș roșu: Aleksandr Svirepa (Belarus) 90+3.

Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Albania 5 4 0 1 10-3 12
2 Belarus 5 3 1 1 7-2 10
3 Finlanda 5 2 1 2 9-4 7
4 San Marino 5 0 0 5 1-18 0

Grupa C2
Armenia - Cipru 1-1
Au marcat: Artur Garibyan 58, respectiv Iasonas Pikis 9.

Muntenegru - Letonia 2-1
Au marcat: Nikola Krstovic 70, Aleksa Maras 90+1, respectiv Deniss Melniks 72.
Cartonaș roșu: Stefan Savic (Muntenegru) 57.

Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Muntenegru 5 4 1 0 9-5 13
2 Cipru 5 2 2 1 6-4 8
3 Armenia 5 1 2 2 5-6 5
4 Letonia 5 0 1 4 3-8 1

Legendă: M - meciuri, V - victorii, E - egaluri, Î - înfrângeri, GM - goluri marcate, GP - goluri primite, P - puncte.

Notă: Câștigătoarele celor patru grupe din Liga B vor promova direct în Liga A. De asemenea, echipele clasate pe locul secund în Liga B vor avea șansa de a ajunge în elită prin intermediul unui play-off împotriva unor formații din Liga A.

Cele patru echipe clasate pe ultimul loc în grupele Ligii B vor disputa un play-off de menținere/promovare împotriva celor patru formații clasate pe locul secund în grupele Ligii C. Câștigătoarele acestor dueluri vor evolua în Liga B la următoarea ediție, iar învinsele vor juca în Liga C. (Agerpres)

Citește mai multe din Fotbal
Citește mai multe din Fotbal